FBI a prins o rețea de infractori cibernetici care au furat milioane de euro. Rețeaua avea membri și în România
Dimensiune font:
Douăzeci de persoane suspectate de apartenenţă la reţeaua infracţională QQAAZZ, implicată în activităţi de spălare a zeci de milioane de euro începând din 2016, au fost arestate în urma unei ample operaţiuni internaţionale, indică un comunicat al agenţiei europene de cooperare poliţienească (Europol) publicat joi.
Reţeaua QQAAZZ avea ramificaţii în principal în Letonia, Georgia, Bulgaria, România şi Belgia. Ea a deschis şi menţinut sute de conturi bancare ale unor persoane fizice sau juridice din instituţii financiare din întreaga lume pentru a primi bani de la hoţi cibernetici care furau din conturile victimelor. Fondurile erau apoi transferate în alte conturi bancare controlate de QQAAZZ şi uneori erau convertite în criptomonede folosind serviciile de tumbling' menite să ascundă sursa originală a fondurilor. După aplicarea unei taxe de până la 50%, QQAAZZ returna clientelei sale de infractori cibernetici restul fondurilor furate.
Membrii QQAAZZ obţineau aceste conturi bancare folosind deopotrivă documente legale şi falsificate poloneze şi bulgare pentru a crea şi înregistra zeci de companii fantomă care nu au desfăşurat nicio activitate de afaceri legitimă. Folosind acest documente de înregistrare, membrii QQAAZZ au deschis ulterior conturi bancare în numele companiilor fantomă la numeroase instituţii financiare în fiecare ţară, generând astfel sute de conturi bancare controlate de QQAAZZ disponibile pentru a primi fonduri sustrase de hoţi cibernetici.
Operaţiunea a fost condusă de poliţia portugheză şi de Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI).
În total, au fost percheziţionate 40 de locuri din Letonia, Bulgaria, Regatul Unit, Spania şi Italia, fiind iniţiate proceduri penale împotriva unor persoane arestate de SUA, Portugalia, Regatul Unit şi Spania. Cele mai multe percheziţii au fost realizate în Letonia în operaţiuni desfăşurate de poliţia de stat letonă (Latvijas Valsts Policija).
Operaţiunea internaţională a fost urmarea unei anchete complexe desfăşurate de poliţia judiciară portugheză (Polícia Judiciária) împreună cu Biroul procurorului SUA pentru districtul de vest al statului Pennsylvania, Biroul din Pittsburgh al FBI, poliţia naţională spaniolă (Policia Nacional), poliţia regională catalană (Mossos D'Esquadra) şi autorităţile de aplicare a legii din Regatul Unit, Letonia, Bulgaria, Georgia, Italia, Germania, Elveţia, Polonia, Republica Cehă, Australia, Suedia, Austria şi Belgia, în coordonare cu Europol.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau