Guvernul face un anunț extrem de important pentru pensionari, ca urmare a recalculării pensiilor
Dimensiune font:
Pensionarii și familiile cu venituri mici şi persoanele singure vor beneficia, de la 1 noiembrie 2024 şi până la sfârşitul lunii martie 2025, de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Acest sprijin este destinat să acopere costurile pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi şi petrolieri. În acest an, în cazul pensionarilor ale căror venituri au crescut de la 1 septembrie, ca urmare a recalculării, va fi luat în considerare talonul de pensie din luna august, adică cel de dinaintea recalculării.
„Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, menţionează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Potrivit sursei citate, cererea pentru acordarea ajutorului se poate obţine de la primăria localităţii de domiciliu sau de pe site-ul acesteia. Dreptul la ajutor se stabileşte începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.
Ajutoarele sunt acordate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială prin agenţiile teritoriale, instituţii subordonate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Cum se face compensarea cheltuielilor
Cheltuielile cu încălzirea locuinţei se compensează, în funcţie de venitul solicitanţilor, în proporţii de 10% până la 100%. Ajutorul acordat pentru plata încălzirii scade direct proporţional cu creşterea veniturilor solicitantului.
De asemenea, trebuie ştiut că valoarea compensării nu poate fi mai mică de 250 lei pe lună pentru gaze naturale, 500 lei pe lună pentru energie electrică şi 320 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri.
Suplimentul de energie, al doilea tip de ajutor, se acordă pe tot parcursul anului şi are următoarele valori: 30 lei pe lună pentru energie electrică, 10 lei pe lună pentru gaze naturale, 10 lei pe lună pentru energie termică, 20 lei pe lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri şi 70 lei pe lună dacă energia electrică este singura sursă de energie utilizată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau