Șantierul de la Spitalul Regional, luat cu asalt de arheologi
Dimensiune font:
La Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi a început cercetarea şi descărcarea arheologică. Vestigii despre care se presupune că ar fi din epoca cucuteniană vor fi scoase la iveală de o echipă de arheologi pe o suprafaţă de aproximativ 3.600 metri pătraţi din arealul SRU Iaşi.
Lucrările de cercetare şi descărcare arheologică de la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi au început de la câteva zile.
În urma supravegherii arheologice care a fost impusă prin aviz de la Direcţia Judeţeană de Cultură Iaşi, a fost identificat pe partea sudică a respectivei parcele un sit arheologic necunoscut până în momentul de faţă.
Conform legislaţiei, a fost notificat beneficiarul despre necesitatea executării unei descărcări arheologice, respectiv o cercetare arheologică preventivă. „Cercetarea arheologică preventivă a fost preluată de un specialist în perioadă neolitic-preneolitic, aşa cum estimăm că se încadrează cronologic respectivul sit arheologic. Ea a făcut demersurile la Ministerul Culturii, a obţinut autorizaţiile necesare şi de luni, 28 octombrie, a început procesul de cercetare arheologică preventivă în urma căruia complexele arheologice care vor fi identificate vor fi prelucrate documentat, iar apoi va fi întocmit un raport care trebuie avizat de Comisia Naţională de Arheologie. În funcţie de complexitatea şi valoarea patrimonială a acestor complexe arheologice, care deja au început să iasă, vom vedea când se va încheia cercetarea pe cei circa 3.000 de metri pătraţi”, a spus Dan Aparaschivei de la Institutul de Arheologie din Iaşi.
Adrian Popa, directorul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate (ADIS) spune că în ciuda descoperirilor pe şantierul de la SRU lucrările la şantierul arheologic vor dura 2-3 luni. „Durata lucrărilor o estimăm la aproximativ două luni, dar nu va afecta parcursul implementării proiectului. Odată cu terminarea acestor operaţiuni, prima etapă de implementare se va apropia de finalizare”, spune Adrian Popa.
Procedura de achiziţie a pachetului două de lucrări este în stadiul final de evaluare, iar în luna decembrie va fi desemnat consorţiul câştigător. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau