Importurile de lapte au crescut cu 1.846 % în ultimii 30 de ani
Dimensiune font:
Cândva mare producătoare de lapte, România a ajuns pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, la acest capitol. În procente, cantitatea adusă de la alții a crescut cu 1846% în ultimii 30 de ani.
La poarta fermei, laptele se vinde cu prețuri care încep de la un leu și 30 de bani. La acesta se adaugă cheltuielile pentru transportul la fabrică, procesare, distribuție, electricitate, ambalaj și costurile pentru angajați. Potrivit Institutului Național de Statistică, România a cumpărat anul trecut lapte din aproape toată Europa. De departe cea mai mare cantitate a venit de la vecinii maghiari, am cumpărat de la ei lapte în valoare de peste 65 de milioane de euro. Le-am făcut vânzări bune și polonezilor, de aproape 12 milioane de euro. Nu stau rău nici cehii, germanii și grecii, care ne-au vândut lapte cu generozitate. Anual, în țara noastră avem o producție de aproximativ un milion de tone de lapte. Potrivit Eurostat, țara noastră este pe ultimul loc la producția de lapte pe cap de vacă. În același timp, consumul de lapte a crescut din 2015 până în 2020 cu aproape 10 la sută. În acest context, anul trecut au fost importate 100 de mii de tone de lapte. Față de 1989, importurile de lapte au crescut de peste 25 ori. Revenind la producție, 5 țări din Uniunea Europeană se află în primele 20 de state, la nivel mondial. Germania produce 33,1 milioane de tone, ceea ce înseamnă aproximativ 400 de litri pe cap de locuitor. Franța se află pe locul al doilea cu 25,5 milioane de tone, și o producție pe cap de locuitor de 390 de litri. Polonia este pe locul trei, cu 14,2 milioane de tone de lapte pe an. Sprijinul pentru crescătorii de vaci este mult mai mic în România față de alte țări. La noi, Guvernul a aprobat o schemă de ajutor care prevede 73 de euro pe animal. În Bulgaria, se acordă 189 de euro pe bovinele adulte, iar în Ungaria, anii trecuți fermierii primeau 700 de euro pe animal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau