OPYA - Savoarea unică a cafelei premium proaspăt prăjite
Dimensiune font:
Unitatea protejată autorizată UtilDeco a lansat noul brand de cafea premium proaspăt prăjită OPYA. Cafeaua OPYA este o cafea de origine, proaspăt prăjită și ambalată în Romania de către persoane ce provin din grupuri sociale vulnerabile.
OPYA se diferențiază prin calitatea superioară a cafelei proaspăt prăjite. La producerea cafelei se ține cont de factori esențiali precum selecția boabelor de cafea, realizarea amestecului de soiuri de cafea, procesul de prăjire a cafelei și ambalarea cafelei. Cafeaua OPYA se caracterizează prin calitate, prospețime, arome autentice, grad perfect de prăjire pentru fiecare soi de cafea și ambalare special realizată pentru păstrarea aromei. În cadrul Prăjitoriei OPYA cafeaua premium de origine 100% Arabica este prelucrată cu ajutorul celor mai performante utilaje.
”Lansăm astăzi produsul OPYA pentru companii care vor să-și încânte angajații și clienții, cu cea mai bună cafea proaspăt prăjită. Extindem astfel, activitatea întreprinderii sociale de inserție UtilDeco și facem o investiție de peste 120.000 Euro pentru un nou punct de lucru la Iași: cea mai mare prăjitorie de cafea de origine din regiunea NE, cu o capacitate de producție de peste 10 tone pe lună. Finanțarea este asigurată din fonduri proprii și reprezintă angajamentul ADV România de a crea noi locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și din grupuri vulnerabile”, a declarat Angela Achiței, antreprenor social & președinte ADV România.
OPYA își propune să aducă în birouri, în spațiile de producție și în cele de servicii, cafea premium proaspăt prăjită, care poate fi preparată ușor. Companiile de tip Office & IT, HoReCa, Producție, Servicii, Supermarketurile și Companiile de distribuție beneficiază acum de o ofertă specială. La achizțtia unui abonament de cafea OPYA primești un espressor DeLonghi în comodat. Alege cafeaua OPYA și oferă angajaților companiei tale o experiență senzorială unică!
Profitul rezultat va fi reinvestit integral în crearea de locuri de muncă sustenabile pentru tineri cu dizabilități și funcționarea centrului de zi pentru copii și tineri în dificultate. UtilDeco este autorizată și ca unitate protejată, iar organizațiile care au peste 50 de salariați și nu au 4% angajate persoane cu dizabilități, pot face achiziții care se pot deconta din taxa pe dizabilitate plătită la bugetul de stat.
Despre UtilDeco Group SRL
UtilDeco Group este unitate protejată și întreprindere socială de inserție dezvoltată de Fundația “Alături de Voi” România (ADV), în anul 2008, ca soluție de angajare pentru tinerii cu dizabilități, a celor care vin din sistemul de protecție al copilului sau din familii cu probleme. Misiunea UtilDeco este să ofere produse și servicii personalizate pentru companiile și organizațiile care decid să aibă un rol activ în transformarea comunităților prin achiziții responsabile social.
Detalii:
UTILDECO GROUP SRL
Web: https://opya.ro/
Email: comenzi@utildeco.ro
Telefon: 0371 780 737 - Interior 1
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau