Percheziții la persoane bănuite de spălare de bani. Prejudiciul depășește 2 milioane de lei
Dimensiune font:
Poliţiştii din Dâmboviţa, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează joi dimineaţă şapte percheziţii în judeţele Ilfov şi Buzău, dar şi în Bucureşti, suspecţii fiind cercetaţi pentru înşelăciune, spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului, prejudiciul fiind estimat la 2 milioane de lei.
Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Române, cinci persoane urmează să fie audiate.
"Activităţile de cercetare penală sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect", sunt acuzaţiile precizate în comunicat.
În perioada 2018 - iunie 2022, cinci persoane ar fi înşelat reprezentanţii unor societăţi comerciale în urma achiziţionării unor cantităţi de cereale.
Cei în cauză ar fi sustras din societăţile pe care le administrau sau le controlau bani şi bunuri mobile, în folosul propriu sau al altor societăţi comerciale.
Prejudiciul este de aproximativ 2.000.000 de lei.
La activităţi au participat şi poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau