Reglementări pe piaţa produselor tradiţionale
Dimensiune font:
România are înregistrate 4.400 de produse tradiţionale, însă unele dintre acestea nu sunt active sau nu corespund conceptului de „produs tradiţional”, iar pentru reglementarea pieţei Ministerul Agriculturii a elaborat un ordin de atestare a acestora, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Ministerul Sănătăţii, care ar putea intra în vigoare la sfârşitul acestei luni sau cel târziu la începutul lunii septembrie.
„Ideea de bază a acestui ordin de atestare a produselor tradiţionale este de a reglementa această piaţă, în condiţiile în care la ora actuală avem înregistrate la Ministerul Agriculturii în jur de 4.400 de produse, iar o parte dintre acestea nu sunt active sau nu corespund conceptului. Astfel, producătorii din industria alimentară din România nu vor mai avea voie să scrie pe unele alimente „produs tradiţional” dacă acestea sunt fabricate în serie”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu. Aceste reglementări sunt necesare întrucât în ultimii ani au fost organizate o mulţime de târguri tradiţionale, în cadrul cărora se vindeau produse tradiţionale, dar pentru care, în unele cazuri, existau suspiciuni că ar fi fost cumpărate din supermarketuri şi după anumite retuşuri de ambalare sau etichetare erau ulterior vândute ca produse tradiţionale, dar la preţuri mult mai mari.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau