Scădere în linie a leului
Dimensiune font:
După trei şedinţe consecutive de apreciere ieri leul a scăzut faţă de principalele valute.
Deprecierea monedei naţionale s-a datorat situaţiei încordate provocate de lipsa încheierii unui acord între Grecia şi creditorii săi grupaţi în troika UE-FMI-BCE, ceea ce a provocat creşterea aversiunii faţă de risc.
Cursul euro a urcat de la 4,4136 la 4,4202 lei. Piaţa valutară s-a deschis la minimul de 4,4180 lei, după care a fost atins maximul de 4,4230 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se efectuau la 4,4170 – 4,42 lei.
Media dolarului american a urcat de la 4,0620 la 4,0773 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,06 şi 4,085 lei.
Cursul monedei elveţiene, care fluctua pe pieţele internaţionale între 1,035 şi 1,039 franci/euro, a avut cea mai mică creştere, el urcând de la 4,2656 la 4,2664 lei.
Evoluţia din perioada următoare a leului va continua să fie marcată de diferenţialul dintre dobânzile din zona euro şi SUA, care va provocată ieşiri de capitaluri din regiunile considerate mai riscante.
Pe de altă parte, perspectivele economice sunt pozitive în opinia analiştilor chestionaţi de CFA România.
Astfel, ultimul indicator de încredere macroeconomică a crescut luna trecută cu 5,8 puncte faţă de februarie, ajungând la cea mai mare valoare înregistrată până acum, de când este calculat (mai 2011) de 68,1 puncte.
Monedele din regiune se depreciau mai puternic decât leul. Cea poloneză cobora faţă de euro la 4,01 – 4,042 zloţi iar cea maghiară la 301,1 – 304 forinţi.
Perechea euro/dolar, care la finalul săptămânii a atins pragul de 1,09 dolari, cobora ieri la 1,0821 – 1,0887 dolari, evoluţie datorată lipsei de progres la negocierile între Grecia şi miniştrii de finanţe din zona euro (Eurogrupul).
Pe de altă parte, pieţele aşteptau întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane care se va desfăşura astăzi şi mâine, care ar trebui să lămurească momentul în care vor fi majorate dobânzile din SUA.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau