Tornadă uriașă în județul Dolj
Dimensiune font:
Un fenomen meteo rar a avut loc, duminică seara, în județul Dolj. O tornadă uriașă a fost surprinsă lângă Craiova, iar imaginile au fost postate pe rețelele de socializare.
Meteorologii au emis astăzi o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente valabilă în opt județe. Cea mai mare parte a țării va fi sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și parțial județele Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin.
În aceste zone vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70-90 l/mp.
De asemenea, meteorologii au emis și o avertizare Cod galben. Astfel, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp și pe arii restrânse 50-70 l/mp.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau