Vrei să îți cumperi un apartament în Dubai? Sâmbătă, 20 Aprilie, dezvoltatorul imobiliar SOBHA Dubai vine la Iași
Dimensiune font:
În ultimii ani tot mai mulți români și-au îndreptat atenția spre piața imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar și dintre cele mai sigure orașe din lume. Pe lista celor mai apreciați dezvoltatori imobiliari se află SOBHA Dubai, care numai anul trecut a raportat vânzări de peste 100 de milioane de euro către cetățenii din țara noastră.
Printre investitori se numără și Răzvan Pascu, antreprenor și consultant turism, în prezent reprezentant SOBHA în România și Republica Moldova. Pe 20 Aprilie, dezvoltatorul SOBHA din Dubai și Răzvan Pascu ajung la Iași pentru a discuta cu toți cei interesați de o investiție imobiliară în Dubai.
Pe 20 Aprilie are loc un eveniment despre Imobiliare în Dubai la Iași, la Hotel Internațional
Pe 20 Aprilie, dezvoltatorul SOBHA Dubai și Răzvan Pascu au anunțat că vor susține la Iași un eveniment despre imobiliare în Dubai, în cadrul căruia vor avea loc discuții 1 la 1 cu toți cei interesați de achiziția unui apartament Premium în Dubai, ca investiție. Printre temele abordate vor fi și subiecte precum posibilitățile de închiriere pe termen lung sau în regim hotelier pe termen scurt, câștigurile ce se pot obține din revânzare, sau despre obținerea Golden Visa și reședință în Emirate.
Evenimentul va fi nu doar unul informativ, ci și cu vânzare, astfel că vor exista diverse oferte speciale și stoc suplimentar de unități (inclusiv pentru apartamentele cu 2 camere, cele mai căutate). Totodată, rezervarea se va putea face achitând pe loc cu cardul doar 2% din valoarea imobilului, iar toți cei care achiziționează în ziua respectivă vor primi cadou și o excursie luxury în Dubai.
Participarea la eveniment se face doar cu înscriere în prealabil completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224 (0733.3DUBAI).
Dacă sunteți interesați să investiți într-o proprietate imobiliară în Dubai puteți solicita informații și în afara zilelor de eveniment, la adresa de email contact@razvanpascu.ro sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224 (0733.3DUBAI).
SOBHA Dubai este printre cei mai căutați dezvoltatori imobiliari din Dubai și singurul despre care s-a scris un studiu de caz la Harvard – prețuri de la 365.000 euro pentru un apartament de 2 camere in cartierul Hartland si prețuri de la 260.000 euro pentru un apartament de 2 camere in zona Dubai Miracle Gardens, plată în rate pe 4 ani si avans doar 2% pentru rezervarile la eveniment.
Antreprenorul Răzvan Pascu reprezintă în România dezvoltatorul imobiliar premium SOBHA din Dubai, care
Dubai, orașul viitorului, tot mai atractiv pentru investitorii în imobiliare – Randamente anuale de până la 10-12%
Dubaiul a crescut în mod exploziv, iar astăzi este văzut de mulți ca un oraș al viitorului, un oraș cu un potențial uriaș, generator de randamente net superioare celor din București, Cluj-Napoca, Iași sau din alte orașe mari din Europa pentru investitorii care vor să își diversifice portofoliile.
Pe termen lung, randamentul anual al închirierilor de locuințe în Dubai este de până la 12% pe proiectele off-plan, care sunt preferate de cei mai mulți dintre investitori, întrucât acestea se plătesc de obicei în rate pe mai mulți ani, nu se achită suma integral de la început. În plus, pe proiectele off-plan există și posibilitatea de câștig din creșterea valorii proprietății cumpărate în intervalul de timp care trece de la faza de proiect până la finalizarea proiectului (de obicei cam 30-40%).
Participarea la eveniment se face doar cu înscriere în prealabil completând acest formular sau prin mesaj pe WhatsApp la numărul de telefon 0733338224 (0733.3DUBAI).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau