Anglofilia the pack esthe România

Dorian OBREJA

Cu ceva timp în urmă, a fost realizat un interesant studiu ce relevă următoarea incontestabilă realitate: în fiecare epocă istorică traversată de țara noastră, au pătruns în limba română (în foarte multe cazuri și rămânând acolo), cuvinte aparținând unor popoare cu care eram în  contact. Astfel, putem aminti slavonismele din vremuri mai vechi  (drept rezultat al traducerii cărților bisericești), turcismele - din perioada fanariotă, maghiarismele - mai ales în Ardeal, în intervalul stăpânirii austro-ungare, germanismele - în aceeași perioadă, dar și în cea a celui de al doilea război mondial, franțuzismele - în epoca modernă, iarăși slavonismele - după 1944, și, în fine, anglicismele și americanismele  de după 1990. Ultimele două reprezintă (și asta nu doar în România, fiind un aspect al globalizării) o adevărată invazie. Aceasta mai ales în circumstanțele în care împrumuturile lingvistice se împart în două categorii: cele necesare și cele de lux (sau de fițe...), ultima categorie fiind, parcă, predominantă. Unora le place atât de mult „străineza”,  încât abuzează de folosirea (uneori după ureche, atâta vreme cât nu e învăţată instituţional) limbii lui Rishi Sunak. Nu, nu  una africană, de unde au emigrat părinţii numitului, actualmente premier al UK, nici indiana, vorbită de bunicii lui,  ci aceea, ați ghicit!, engleză.

E  adevărat, unii termeni nu pot fi evitați, din diferite  considerente, precum computer, și legat de el, software, hardware, mouse, chat, e-mail etc.; alte exemple, din alte domenii: fotbal, baschet, schi, fitness, tenis, marketing, supermarket, management.
Dar altele au, de multă vreme, corespondent în limba română, și atunci intră în cea de a doua categorie. E cazul cu job, party, look, deadline, basically, all day long, shame, trendy, moron, cash, business, s...t și, desigur, f...k., hair-stylist (ceea ce sună cu totul altfel, nu?, decât frizer sau coafeză...), make-up artist. După cum afirmă specialiștii în lingvistică, exemplele din cea de a doua categorie țin de modă, oportunitatea sau chiar corectitudinea adoptării și utilizării unor neologisme fiind și abuzive, și nejustificate. Mai pot fi adăugate, tot pe post de exemplu negativ, folosirea unor... struțo-cămile, precum a aplica (în engleză - a candida), editor – „tradus” prin redactor, locație (doar în engleză înseamnă loc). Și mai greu explicabil este denaturarea unor expresii existente deja de mult în limba noastră, prin interferarea forțată și greșită cu engleza: a  aplica înseamnă a pune în practică, editor - persoană specializată în editarea publicațiilor, locație - închiriere, chirie plătită pentru lucruri/spații luate în folosință temporară.

Tot specialiștii în domeniu militează pentru reglementări - la nivel academic -, și rețineri, în presă și în vorbirea cea de toate zilele, prin intermediul cărora să se controleze abuzul și să se evite...malapropismul (folosire greșită, substituire nejustificată a unui cuvânt) - neologism provenit din...engleză! Îndemnul, pe deplin întemeiat, este acela de a lăsa urmașilor „o limbă pe cât mai posibil curat românească, iar nu un idiomn hibrid, fără identitate, schimbat ad-hoc, odată cu moda”.

Eu, unul, sunt pesimist, atâta vreme cât fenomenul se extinde nu doar la termeni: am întîlnit citate dintr-un celebru scriitor francez în limba engleză (când existau corespondente și în limba originală, și în cea română), precum și dintr-o vestită creatoare de modă, tot franceză, redat tot în engleză. Mde, trebuie, musai, să fim trendy!