Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere

 Dan M.BREZULEANU

Când câţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se întâmplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zâmbet delirant în colţul gurii... Cum se face că în ultima enclavă a marxismului iluminat nu se mai nasc marxişti?, m-au întrebat şi, recunosc, n-am avut reacţie la întrebare, cu toate că suspectam de ceva vreme că bărbosul de Marx ar fi intrat în putrefacţie. Însă am reuşit să-mi explic, câteva zile mai târziu, de ce nu e bine să ai dreptate într-o ţară în care justiţia, deşi se împarte în porţii tot mai mici, încă nu ajunge la toată lumea.
Adevărul şi politica n-au avut vreodată ceva în comun. N-au avut trecut, nu au prezent şi nici viitor. Dar politica ne afectează într-atât că nu e de ajuns să tot facem apel la dreptul de a fi lăsaţi în pace. De fapt, nici acesta nu mai este un drept cu adevărat garantat...
Aşadar, curentul politic trage dinspre dreapta, deşi încă se mai căznesc unii să închidă uşa lăsată întredeschisă de cei plecaţi, sătui de patriotism şi de cloacă. Că mai sunt destui cei care bat la uşa imperiului căzut la est de civilizaţie, e adevărat, dar e suma neglijabilă a operaţiunilor realităţii. Să nu se uite că au trecut vremurile în care executam, cu buimăcie şi fără crâcnire, poruncile unor neisprăviţi, şcoliţi prin stepa calmucă, pe la coada calului sau coarnele plugului... A trecut, între timp, şi pofta noastră nemăsurată de social-democraţie, de social-liberalism, de toate doctrinele acestea care îngraşă doar cu promisiuni şi lozincărie ieftină. Până şi cei care încă mai cred că atunci când susţii că nu eşti liberal eşti, de fapt, comunist ar trebui să ştie că, cel puţin la noi, liberalismul n-a mers decât tractat, cel mai adesea la remorca socialismului, oricât de îmbrăcat sau de dezbrăcat ar fi fost acesta. Şi ar cam trebui să-şi recapaciteze, de îndată, opţiunile.
Cert este că, deşi europeană până la măduvă, social-democraţia alunecă în uitare, fără să lase argumente. De fapt, încearcă să se mute, ca mai toate doctrinele supraponderale, un pas mai spre centru, într-o încercare disperată de recompunere. Un centru care s-a înclinat şi el, cu totul, către dreapta... Căci, la fel ca în viaţa reală, partidele au realizat că traiul în centru este complicat. Numai că lucrurile s-au decantat, la noi, de îndată ce politicienii au simţit că există posibilitatea de a umple breşa somnambulismului politic cu măsuri la fel de lunatice. Iar de aici vin şi problemele noastre. În definitiv, ele vin din proasta citire a realităţilor.
Când îţi intră o piatră în pantof, nu stai să socoteşti daunele pe care ţi le-ar putea crea. Scoţi pantoful şi arunci piatra. Dar pui pantoful la loc, în picior, şi mergi mai departe. Asta se întâmplă astăzi cu clasa politică. S-a convertit în piatra din pantoful naţiunii, din ce în ce mai strâmt şi el.
Într-o ţară în care economia se face fie ca hobby, fie cu forţa, în care toţi cei care, sătui de borfăşie, se retrag prin instituţiile statului, pentru a ne examina răbdarea şi a ne da, din când în când, câte un extemporal la stupizenie, politica devine un soi de atelier, tocmai bun pentru a potoli setea potentaţilor de sfeteriseală şi de a curăţa caziere.
Când laşi o ţară pe mâna unora care nu plătesc nimic pentru erorile pe care le comit, e de înţeles. De neînţeles rămâne doar faptul că, deşi n-a prea avut apropiere către curaj, poporul acesta nu le dă cu falsa compasiune în cap miilor de retardaţi rătăciţi prin politică şi convinşi că ne mâncăm amara pâine doar prin bunăvoinţa lor.
Dan M.BREZULEANU