Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă

 

 Dan M.BREZULEANU

 

Politica se transformă, din ce în ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, într-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, în cazul nostru, tranziţia către o dictatură de tip nou, inimaginabil.
Nu cred în democraţia de partid. Nici măcar în loialitatea celor care se îmbulzesc să calce pe coada leului atunci când stăpânul iese la vânătoare. Şi nu sunt puţini gonacii instruiţi a mâna vânatul în cătarea armelor.
Nu cred că Liviu Dragnea e chiar atât de sagace, de subţire în atitudine încât să se înconjoare de o armată de propăvăduitori doar de dragul manualului de democraţie. Pur şi simplu o face pentru a le da satisfacţie celor care au impresia că, trecând mâna prin coama leului, au justificarea de a se fotografia măcar cu trofeul. Fals, păgubos, fatal...
Când Mihai Chirica i-a fost pus în raniţă marşalâcului din Kisellef, toată lumea a răsuflat uşurată. Au crezut cu toţii că daunele doctrinare provocate de ibovnicul cvincvagenar Gigi - destul de verde, dealtfel, pot fi trecute la capitolul „erori (i)materiale”... Nimic mai fals. Practic, cei care l-au sfătuit pe marele plutaş al social-democraţiei n-au făcut altceva decât să-i aşeze alături de secera conjuncturală un ciocan. Şi nu unul oarecare, ci unul cu care nu doar el, ci întreaga stăpânire îşi tot dă peste degetul arătător, ca într-un film cu ageamii.
Deloc comod sub talpa statutară a unei social-democraţii îndoielnice - propăvăduită ca odinioară colectivizarea, Chirica îşi destramă astăzi ideile în nuanţe care nu se asortează deloc cu roşul aprins din obrajii Puterii. Însă nu prea reuşeşte să convingă, ideologic, că ambele braţe pot lucra nu doar spre binele trupului, ci mai degrabă spre folosul celor care aşteaptă minimul sprijin. Nu spun că, aidoma celor care-l vor plecat până şi din paginile ziarelor, ar fi adeptul făgăduielilor goale, că ar fi chiar altfel, însemnat în frunte cu simbolul eşecului sau al izbânzii. Ca orice politician, Chirica abuzează de eufemisme şi, uneori, pare că se chinuie în a învăţa puiul să zboare înlăuntrul oului. Dar asta e altă poveste...
Astăzi, un mastodont politic încearcă, din răsputeri şi cu disperare, să-i bage pumnul în gură ieşeanului Chirica din motive care, neavând forţă coagulantă, se sfărâmă sub privirile grele ale electoratului. I se interzice dreptul de expresie. Ieri, i-ar fi fost interzis dreptul la libertate sau, mai rău, dreptul la viaţă. Din punctul acesta de vedere, primarul Iaşului ne-a demonstrat că există speranţă. Deşi, chiar dacă nu merg în temniţă, uneori cuvintele sunt folosite tocmai împotriva celor care le mânuiesc. De cele mai multe ori pentru a fi scoşi cu dubele din piesa de teatru a politicii.
În definitiv, fără libertate de exprimare cuvintele nu ajută la nimic. Sunt doar o farsă.
Dar Chirica preferă să sfârşească cu adevărul pe buze, aidoma rebelului Vasile Roaită cu mâna pe sirenă, odinioară, în curtea uzinei Griviţa. Şi nu vă gândiţi că primarul Iaşului e doar un fanatic care încearcă să traseze limite!