Cât de realist e programul noului guvern?

 Dorian OBREJA

Două punctări înainte de abordarea subiectului anunţat.

În ceea ce priveşte un posibil răspuns la întrebarea din editorialul de ieri („cât de competenţi sunt componenţii noului executiv”?), încep să am semne de îngrijorare. Deţinătorul portofoliului Apărării, întrebat ce-l califică pentru o asemenea funcţie/demnitate, răspunde senin: „am efectuat stagiul militar”! OK, cred că sunt milioane de români care au făcut la fel, de ce s-o fi oprit alegerea la unul singur, pentru că trebuia, neapărat să fie ministru (la un moment dat, era „în cărţi” şi pentru Cultură, unde sigur ar fi fost mai potrivit)? Un coleg de-al său îl trage de urechi pe ciudatul primar de pe Dâmboviţa, reproşându-i că nu l-a sunat pentru a stabili o întâlnire/discuţie despre cestiuni arzătoare pentru capitalişti (în cazul de faţă, locuitorii Capitalei), solicitând aceasta public, deci făcând marketing; numai că tragerea de urechi are loc pe aceeaşi cale!

Pentru cei încă nedumeriţi de naşterea şi botezul Coaliţiei naţionale pentru România (formată din, în ordinea mărimii, PSD, PNL şi UDMR, adică un soi de Unio Trium Partidum, modelul original, din 1437, fiind numit Unio Trium Nationum, semnat de maghiari, saşi şi secui – iată cum istoria se repetă, chiar şi cu nuanţe şi modificări). unele surse care ţin, cu tot dinadinsul, să-ţi păstreze funcţiile (şi, în unele cazuri, şi gradele...), susţin că respectiva entitate a avut două moaşe (şi ursitoare, totodată, în sensul că ele croiesc soarta României). Anume UE şi SUA, mai mult decât interesate de o guvernare stabilă, spirjinită de o majoritate câr mai consistentă. Pentru ca, în primul caz,  banii (aproape 30 miliarde euro, dintre care aproape jumătate – împrumut, cu dobânda aferentă) care ar reveni ţării noastre prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să nu se scurgă, cumva, pe apa sâmbetei (dacă nu prin conturile diferitelor grupuri de interese). Pentru că, în al doilea caz, la noi,  există o bază militară americană la noi, mai este şi un sistem de apărare antirachetă (construit de americani şi care urmează a fi aprovizionat tot de ei), pentru că mai sunt şi multe alte contracte substanţiale – în derulare sau proiect – între cele două ţări, printre care, de exemplu, o centrală nucleară mică de reactoare modulare, care va crea între 6.000 şi 30.000 de locuri de muncă în România şi...SUA!

Cât priveşte un răspuns la întrebarea din titlul de azi, e aproape la fel de greu de formulat tranşant şi cu cât mai multă exactitate, precum la cea de ieri. Asta dacă parcurgem, fie şi în diagonală, programul de guvernare, ce promite că se vor rezolva (în următoarea perioadă, dar nu e clar dacă de 3,5 ani, până la primele alegeri, sau 7, până la următoarele), chestiuni care nu au fost făcute în 3 decenii. E vorba, ca să dau doar câteva exemple, de construirea de artere rutiere, spitale, digitalizare şi debirocratizare, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, reabilitarea termică a clădirilor. Se vor construi 5 centre universitare (şi aşa sunt cam multe), dar numai 7 spitale, alte 45 (judeţene, municipale şi orăşeneşti urmând a fi reabilitate – ştim noi cam cum...). Mai sunt trecute, pe hârtie, o mulţime de alte măsuri vizând cadastrul, legislaţia, descentralizarea, modificarea sistemului de recrutare şi formare de resurse umane, creşterea transparenţei ş.a.m.d.

Toate bune şi frumoase, teoretic, dar mie, unul, îmi aduce prea mult aminte de basmul cu Făt Frumos, care, în afara puterilor supranaturale dobândite, mai şi creştea într-un  an cât alţii în zece. Basmele de atunci ne făceau bine nouă, copiilor; dar dacă, acuma, unii se apucă să ne spună basme numai pentru a ajunge/rămâne la putere, pe de o parte ne cred copii, iar pe de altă parte, ne fac rău – fără nicio problemă, ştiind că nu are cine şi cum să-i pedepsească.