Cornel Nistorescu:Un fîs prefăcut cu Anca Alexandrescu

Ce s-a ales din marele tam-tam al întîlnirii cu Marcel Ciolacu? Trepădușii de la Realitatea încă vorbesc despre marea lor emisiune care, de fapt, s-a dezumfat de îndată ce a început. Pe vremuri, cînd mă documentam pentru un reportaj despre trupele de circ aflate în turneu, pe un tăpșan, la marginea orașului Alba Iulia, șeful trupei mi-a povestit despre prietenia unei capre cu un elefant. Capra găsise un culcuș și protecție lîngă elefant și își petrecea tot timpul lîngă el. Iar cînd uriașul trebuia să intre în manej și cînd pe căpriță încercau să o îndepărteze, elefantul fornăia și făcea ca toți Dracii. S-au prins că, dacă îi lăsau să se giugiulească nițel, după numai cîteva minute, mastodontul își facea numărul ca un mare artist. Cam așa a fost și întîlnirea dintre Anca Alexandrescu și Marcel Ciolacu.

Cît „procuroarea” de mahala a fost ținută departe de PSD-ul pe care l-a slujit o jumătate de viață, ea s-a înfoiat ca o harpie cîrîind amenințătoare. Cînd a revenit mai aproape, a dat în gîngurit și mai să se întreacă în tandrețuri politice. Felul în care a fost montat interviul cu un prim-ministru, precum și modul în care Ciolacu l-a acceptat spune mult despre caracterul amîndurora. Anca Alexandrescu ilustrînd perfect isterica sa formulare cu „vă calc în picioare, mă” iar Ciolacu, făcîndu-se că protestează și topindu-se cuminte ca un fraier pe un scaun de frizer, și-a făcut numărul de dulceață și siropăreală.

Probabil că în anchetele lui Portocală sau ale procurorilor din anii prolecultismului s-au mai practicat asemenea așezări în scenă. Nemulțumirea lui Ciolacu era întemeiată. Din păcate, așa cum s-a înmuiat în toate situațiile mai tensionate, așa a făcut-o și acum. Cît de premier era și cît de mare la stat, el s-a prelins cuminte pe un scaun ce s-a dovedit a-i fi confortabil. Ei bine, Anca Alexandrescu, rămasă în picioare din această dispută de început (singura cîștigată!) s-a prăvălit și ea într-un amatorism jurnalistic. A adunat o sută de întrebări de la miile de telespectatori și s-a încăpățînat să le pună, fără să-și dea seama că Ciolacu nu-i răspunde la nici măcar una. Ciolacu s-a bălăcit în vaselină, a trecut pe lîngă toate, a fandat ușor, a mințit și a bătut cîmpii în fața unei moderatoare care nu l-a agățat cu nimic. Și la întrebarea despre Raed Arafat, și la cea despre Grindeanu a flecărit cîteva propoziții și a ieșit zîmbitor, așteptînd „altă întrebre”. Anca Alexndrescu putea să mai pună încă mii de întrebări vreme de zile și nopți, tot nu scotea de o știre. S-a purtat mai degrabă ca o cititoare de contor, nu ca o căutătoare de adevăr. Nu era pregătită pentru o dispută sau pentru un clenci și nici n-a obținut o știre nouă. N-a luptat, n-a contrat la nici o trecere pe lîngă subiect și problemă, n-a săpat și n-a adus argumente împotrivă. Pentru Marcel Ciolacu a fost o interlocutoare comodă, ca o fostă PSD-istă care nu scapă de trecutul ei și nici de fierea sa cu multe ambiții de rezervă. A trecut bățoasă peste tot pachetul de întrebări, a mai pus două-trei de la ea, făcîndu-se că mușcă și luptă și „la revedere, s-a terminat emisiune”.

Multe încropeli de la Realitatea TV sunt chinuite de neprofesionalism și au un plus de zgomot și de superficialitate. Uneori chiar de primitivism. Și Anca Alexandrescu, și Alexandra Păcuraru se vor amazoane în fruntea oștilor de nemulțumiți și fac pe micul ecran un vuiet asurzitor, de sfîrșit de lume. Amîndouă tună cu bombe de tip Caragiale și ca un Rică Venturiano feminin vorbesc cu poporul și o țin langa cu tonuri de conducătoare. Și toate își încheie lupta cu cîte un fîs. Și cu OMW, și cu Podul de la Brăila, și Crevedia, și cu Arafat, și cu Grindeanu, de fapt, cu toate cele care ies în calea afacerilor lui Maricel Păcuraru și ale lui Cozmin Gușă.