Dragoş Pătraşcu – creatorul ajuns la fluxul deplin
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Primul trimestru al anului 2020 a fost, la Iaşi, în planul artelor ce se adresează minţii prin intermediul ochilor, sub semnul lui Dragoş Pătraşcu. Intenţionat nu am utilizat termenul de arte plastice; cel numit figurează pe afişe şi (ni) se prezintă drept artist vizual. Când l-am cunoscut, în urmă cu peste 4 decenii, era grafician. Schimbarea nu este câtuşi de puţin formală: creatorul a parcurs drumul de la două dimensiuni la trei, şi asta nu doar în spaţiu, ci şi în timp!
În ianuarie-februarie, Institutul Cultural Francez din Iaşi a găzduit expoziţia-instalaţie „La maree de la memoire”. Suma zecilor de lucrări cred că este cel mai adecvat definită într-o confesiune a autorului, care mărturisea că e vorba de „un concept ce adună pe aceeași „scenă” trecutul si prezentul, care, de multe ori, fuzionează, metamorfozându-se în „ceva”, ce pare că nu are început și sfârșit. Privite din timpuri, perspective și locuri diferite - lucrurile au sensuri diferite. Se adună, se contractă, se dilată, înaintează, dau înapoi, intră în umbră, ies în atenție. Memoria (...) este o magmă, un organism viu, cu funcții, organe, este o legătură între istoricitatea spiritului și experiența individuală trăită. Și peste toate acestea, uitarea.”.
Dragoş Pătraşcu se prezintă drept artist vizual. Eu aş adăuga şi vizionar, la intersecţia dintre fluxul binomului trecut-prezent şi refluxul viitorului. Poate şi sub influenţa denumirii acestei expoziţii-instalaţii şi a modului de aşezare, universul construit şi prezentat de către creator mă trimite cu gândul spre Le Mont Saint-Michel, insulă la maximul mareei şi peninsulă la minimul acesteia.
O expoziţie de asemenea amploare şi valoare şi ar fi fost de ajuns ; dar Dragoş Pătraşcu a ţintit la mai « multum et multa », etalându-şi alte lucrări, în februarie-martie, prin inaugurarea simezelor celei mai tinere galerii ieşene, aflate în noul complex cultural, care mai găzduieşte redacţiile Editurii « Junimea », Revistei « Scriptor » şi Librăriei «Cezar Ivănescu». De această dată, manifestarea, ludic-provocator intitulată « Poezia este floare la ureche», şi subintitulată «Scrisoare către Gellu Naum » (autor, cândva, al unor colaje plastice), a reprezentat o întoarcere la cele două dimensiuni ale graficii, dar cu multiple înălţimi şi profunzimi remarcabile.
În fine, un al treilea eveniment, materializat cu dificultate, a constat în propunerea ca noile galerii să poarte numele celui dintâi care a expus în ele. Dificultatea s-a datorat doar modestiei (ce egalează calitatea) autorului, care, şi el, poate e tributar tradiţiei de a ne recunoaşte valorile prin denumirea unor instituţii/obiective numai postum...
Descoperind lumea lucrărilor monumentale, a instalaţiilor, în urmă cu două decenii, Dragoş Pătraşcu mărturiseşte că, totuşi, «desenul a rămas una dintre marile mele iubiri şi că desenez aproape zilnic, ţinând un fel de «jurnal » artistic, în care, de un timp, a început să pătrundă şi cuvântul, lucrările fiind într-o intimă şi strânsă relaţie cu poezia, spunând câte o poveste...».
Notam, în titlu, că este vorba de un creator ajuns la fluxul deplin ; nu maxim, pentru că n-am bănuiala, ci siguranţa că ne mai aşteaptă surprize multe şi plăcute din parte autorului, aflat, mereu, într-o cursă de depăşire a propriilor performanţe.
P.S. Deşi sunt om al scrisului de atâtea decenii, cred, neabătut, în afirmaţia conform căreia o imagine face cât o mie de cuvinte. Este şi motivul pentru care vă invit la incursiuni în expoziţiile sau pagina de internet a lui Dragoş Pătraşcu , unde se poate vedea fascinantul univers creat de el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau