Fraternitate, egalitate? Nu, austeritate...

 Dorian OBREJA

După ce, timp de aproape doi ani, pe scena politică s-a înregistrat o relativă liniște, în circumstanțele existenței la guvernare a unei coaliții dispunând de o confortabilă majoritate, pe de o parte, și a unei opoziții mai mult decât divizate (nu doar ”ideologic”), iată că toamna înseamnă, de această dată, nu doar începerea cursurilor pentru elevi și studenți, ci și a con/cursurilor pentru politicieni. Apropierea tot mai mare a anului 2024, ce va conține maximum de alegeri posibile - adică patru, începând cu cele locale, continuând cu cele europarlamentare, cele pentru legislativ și, în fine, cele prezidențiale - îi obligă pe toți competitorii să se arate într-o lumină cât mai bună, cât mai activi și, desigur, dorind & făurind binele poporului. În același timp, trebuie ținut cont de cerințe și imperative venite dinspre Bruxelles.

Ceea ce a permis manifestarea la turație maximă a politicienilor constă în legea privind unele măsuri fiscale, pentru care executivul  și-a asumat răspunderea în Parlament, săptămâna trecută. Mișcările au fost gândite ca la șah: pentru grăbirea lucrurilor, a fost aleasă, de către cei de la putere, varianta asumării răspunderii; pentru blocarea lor, măcar prin întârziere, existau, pentru opoziție, două soluții. Cum cea vizând depunerea unei moțiuni de cenzură nu s-a materializat (nu s-a putut aduna nici măcar numărul necesar de semnături pentru inițierea procedurii), a rămas cea de a doua, anume depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională, invocându-se argumente ce ar putea duce la necesitatea refacerii legii. Unul dintre foștii președinți ai instituției menționate a și reacționat, declarând că ”pachetul fiscal are șanse mici să treacă în forma prezentată”, precizând că motivele respingerii ar putea fi de natură tehnică, precum asumarea răspunderii pe 70 de legi, sau intrarea în vigoare a legilor fiscale la șase luni după adoptare sau la începutul anului următor.

Iată, așadar, că tactica unei părți a opoziției ar putea da roade, cel puțin în ceea ce privește întârzierea, știindu-se prea bine, din experiențe anterioare, că expresia de ”celeritate” nu prea este cunoscută, respectiv aplicată, la CCR, nici chiar atunci când ”țara arde”. Dacă se vor găsi și invoca, în respingerea pachetului fiscal, motive de neconstituționalitate, aceasta va echivala cu o notă deloc bună acordată politicienilor de la putere, care au avut suficient timp la dispoziție pentru a-și asuma răspunderea pe ceva clar și inatacabil.

Dar problema adevărată este alta. Legile respective au fost creionate nu pentru că unora le-a venit ideea de a se afla în treabă, ci pornind de la starea bugetului de stat - în momentul prezent și, predictibil, în viitorul apropiat. Această stare este calificată de către experți drept una dramatică (punctul cel mai nevralgic fiind deficitul bugetar, asupra căruia Comisia Europeană a atras atenția că poate ajunge la cote alarmante, ceea ce ar putea atrage suspendarea tuturor fondurilor europene!!!) și scopul menționatelor legi  era acela de a mai drege lucrurile.

Nu cumva să vă închipuiți că bătălia politică se duce pentru binele poporului, pentru fraternitatea și egalitatea oamenilor. Nu, subiectul se numește, mult mai simplu, austeritate - stare ce se pare necesară în direcția rezolvării situației. Numai că unii nu vor să apară în postura de impunători ai austerității (până și prin refuzarea uilizării termenului), iar alții - în cea de salvatori ai nației de la așa ceva.