Opriţi grafomanii – distrug pădurile!

 Dorian OBREJA

În ciuda tendinţei - căreia, mărturisesc, i-am căzut chiar eu pradă - de a considera că, în lumea de azi nu se mai citeşte (mă refer la cititul cărţilor în format clasic, adică tipărite), piaţa din domeniu se dovedeşte a fi înfloritoare şi (chiar sau încă) în expansiune.

După datele oferite de către un studiu dat publicităţii nu demult, „cărţile tipărite sunt semnificativ mai populare decât cele electronice”. Numai că situaţia diferă de la o ţară la alta. Peste 58 la sută dintre germani au cumpărat, anul trecut, o carte tipărită, faţă de numai 14,6 care au ales una electronică. Până şi în SUA, raportul dintre cartea clasică şi cea electronică e de 44 la 23 la sută. Având în vedere şi posibila continuare a pandemiei, prognozele pentru piaţa cărţii sunt optimiste, estimându-se că, în acest an, vânzările vor însuma peste 125 miliarde dolari.

Poate nu o să vă vină să credeţi, dar până şi piaţa cărţii din ţara noastră ar putea atinge, în acest an, pragul de 100 milioane de euro! De ce „nu o să vă vină să credeţi”? Pentru că imaginea pe care ne-am format-o şi datele cuprinse în studii şi rapoarte nu ar converge spre o asemenea situaţie. După cum semnalează presa, „românii sunt pe ultimul loc în Europa la consumul de carte”, ceea ce, se adaugă, nu e de mirare într-o „ţară cu analfabestim funcţional îngrijorător” (România e pe primul loc la acest capitol în UE). Numai sub 7 la sută dintre români cumpără cel puţin o carte pe an, un calcul simplu ducând la concluzia că doar maximum 1,5 milioane de oameni cumpără cărţi. E adevărat, şi preţurile sunt tot mai prohibitive, dar avem şi cele mai puţine librării pe cap de locuitor. Continuând analiza stării în ţara noastră, sunt de semnalat: vânzarea tot mai mare prin comerţul on-line; creşterea tot mai accentuată a vânzărilor de cărţi electronice (preferate, îndeosebi, de generaţiile tinere), şi a cărţilor scrise în alte limbi decât cea română. În linii mari, am dorit să vă ofer datele necesare pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situaţiei din domeniu. Dar subiectul – ca de obicei, semnalat în titlu – se referă la grafomanie (definită în tratatele de specialitate drept o tendinţă patologică de a scrie mult şi fără rost) şi, mai ales, la nefastele consecinţe ale acesteia, îndeosebi acum, când se acutizează, pe zi ce trece, problemele de mediu.

Poate nu ştiaţi, dar pentru fiecare tonă de hârtie se taie 17 copaci; dintr-un copac, se pot obţine, cu aproximaţie, circa 10.000 de foi de hârtie.

Să mergem mai departe. Număr, printre tot soiul de cunoştinţe, vreo două care au scris (exprimare elegantă pentru operaţiunea de scârţa-scârţa pe hârtie) şi publicat, fiecare, în jur de 70 de cărţi. Considerând că fiecare dintre acestea ar avea doar 100 de pagini, şi că tirajul fiecăreia ar fi de minimum 100 de exemplare, rezultatul, dacă mai ştiu eu bine aritmetică, este că ambii grafomani au distrus vreo 15 copaci.

În circumstanţele în care, în ultimii ani, ard suprafeţe imense de păduri, putem considera o adevărată şi gravă infracţiune grafomania, care sporeşte numărul copacilor ucişi. Ca la orice infracţiune, trebuie prevăzute pedepse, de la obligaţia de a planta zece copaci pentru unul distrus, până la silirea de a scrie numai pe hârtie igienică, pentru a conferi, în acest mod, utilitatea cea mai adecvată ocupaţiei lor. În cazul „grafomanilor în serie”, s-ar putea vorbi şi despre suspendarea în pomi...