Extravaganţele din închisoare ale celui mai odios criminal. Cu ce pretenţii şi-a uimit colegii Aurel Enea

00000

Dimensiune font:

| 05-07-2021 07:19

Aflat în închisoare de la sfârşitul anului 2007, după ce a ucis o adolescentă şi i-a tranşat trupul, Aurel Enea şi-a uimit colegii de penitenciar prin pretenţiile sale.  Cea mai recentă a fost solicitarea depusă către administraţia închisorii Bârcea Mare să îi fie adus un mp3 player performant sau un laptop în celulă, pentru a putea învăţa limba koreeană.

  „Prin plângerea înregistrată, petentul deţinut Enea Aurel invocă încălcarea dreptului de a deţine bunul solicitat prin cerere, respectiv un MP3 Player care să îi permită învăţarea limbii coreene (Korean Audio Bible Player), precizând că dispozitivul vine preîncărcat cu înregistrări video şi nu are nevoie de conexiuni externe şi, de asemenea, că deţine textul scris, dar înregistrările audio îl ajută să înveţe limba. A aratat şi că nu are recomandare pentru limbă străine, dar doreşte să înveţe pe cont propriu”, se arată într-o solicitare a sa, care a fost respinsă, atât de reprezentanţii închisorii, cât şi la Judecătoria Deva. Lui Aurel Enea nu i-a fost niciodată recomandat un astfel de demers educaţional, de reintegrare socială, şi, mai mult, astfel de activităţi sau programe nu sunt derulate deloc la nivelul sistemului penitenciar, arătau reprezentanţii închisoarii. „Prin urmare, nu există nici justificarea legală a deţinerii unui astfel de bun, oricât de lăudabilă ar fi intenţia deţinutului de a-şi completa universul cunoaşterii cu un astfel de demers”, se arăta în răspunsul reprezentanţilor penitenciarului. În ce priveşte laptopul dorit de Enea, autorităţile din penitenciar arătau că la acest moment nu există la nivelul penitenciarului un spaţiu amenajat pentru laptopuri sau echipamente informatice.

 Nu a fost prima dată când Enea şi-a uimit colegii de celulă. În 2015, după ce s-a declarat ateu, a publicat o carte „Evoluţie vs. Creaţie: 33 de argumente în favoarea teoriei ştiinţifice a apariţiei vieţii prin evoluţie”. „Dintre toate rasele umane, africanii au apărut primii şi aceştia seamănă cel mai mult cu primatele. Ea se potriveşte din nou foarte bine cu propunerea evoluţiei că omul provine din primate”, scria Enea, în volumul său pe care îl considera „lucrare ştiinţifică” şi care i-a adus zile câştig din pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru omor şi profanare de cadavre. „Vietăţile se hrănesc cu alte vietăţi datorită unei serii de caracteristici prezente în construcţia lor. Dacă Dumnezeu a creat toate vietăţile, atunci înseamnă că le-a conceput să se mănânce între ele. Dar această realitate a florei şi faunei prezente şi trecute contrazice descrierea Bibliei că Dumnezeu intenţiona pace şi ca toate să se hrănească exclusiv cu iarbă”, adăuga Enea, în volumul său.

 Aurel Anea a fost arestat în 27 decembrie 2007, pentru uciderea Alexandrei David, o adolescentă de 17 ani, din Petroşani. În 14 decembrie 2007, bucăţi din cadavrul tinerei date dispărută de familie la începutul lunii decembrie, au fost descoperite pe malul râului Mureş. O anchetă complexă a avut loc, iar în urma ei a fost identificat autorul crimei, Aurel Enea, un bărbat cu dublă cetăţenie, româno-americană. Acesta nu a recunoscut niciodată crima, însă probele l-au indicat drept autor, iar în final, instanţa l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. „Victima a fost omorâtă în oraşul Petroşani, prin ştrangulare, premeditat de inculpatul Enea, cadavrul fiind secţionat, iar bucăţi din acesta aruncate pe malul râului. Victima a fost atrasă de inculpat la locuinţa sa, conform planului descris în documentul petroplan.txt, unde probabil, dintr-un motiv de natură sexuală, inculpatul a strangulat-o şi apoi a secţionat cadavrul, cu două cuţite pe care s-au găsit profilele ADN ale victimei precum şi un fierăstrău care nu a fost găsit, şi apoi a abandonat resturile cadaverice în diferite locaţii, conform aceluiaşi plan din laptop, cu posibilitatea ca după depesare resturile umane să fi fost congelate o perioadă”, se arată în dosar. Enea plecase în 1991 în SUA, iar în 2007 s-a întors în România şi s-a stabilit în Petroşani, unde şi-a cumpărat apartament pe numele fratelui său.

 „Cu ocazia percheziţiei informatice al laptopului inculpatului, ridicat din locuinţa acestuia la percheziţia domiciliară, s-a identificat un document text în limba engleză, document ce interesează cauza, text denumit „Petro _plan_ 00 txt” care, tradus, conţine detalii cu privire la modul în care trebuie să se procedeze pentru uciderea unei persoane, activităţile ulterioare şi cum să se scape de un cadavru. În esenţă, textul cuprinde indicaţii de genul că victima trebuie omorâtă dimineaţa, tăiată în bucăţi foarte mici, pusă în pungi de plastic în frigider şi dusă la gunoi în afara oraşului; trebuie să se folosească mănuşi, cuţite care să taie bine, pungi de plastic pentru a pune fiecare bucată; cum să fie îngropată victima, precum şi modalităţile de ştergere a urmelor, inclusiv de ADN prin folosirea de produse chimice”, arătau anchetatorii. În calculatorul lui Aurel Enea s-au mai descoperit înregistrări şi imagini cu scene de viol, sadomasochiste, precum şi imagini înregistrate ale unei execuţii prin tăierea capului unei persoane, imagini care au fost descărcate pe laptopul lui Aurel Enea în 3 decembrie 2007, cu o zi înainte de dispariţia victimei sale. Iniţial, Aurel Enea a negat totul, inclusiv faptul că ar cunoaşte-o pe Alexandra David, însă după rezultatele testelor ADN, a fost nevoit să confirme că o cunoştea pe aceasta şi că ea a fost la locuinţa lui, însă susţinea că nu a săvârşit crima de care este acuzat. A primit 20 de ani de închisoare, iar recent a depus o cerere de eliberare condiţionată, respinsă de instanţele din Deva.


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Institutul Național de Statistică a ajuns firma președintelui Tudorel Andrei
28/06/2024 00:45

Prin Hotărarea nr. 686 din 21 iunie 2024, privind modificarea Hotărarii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea si functionarea Institutului National de Statistică, presedinteleTudorel Andrei, aflat in f ...

Cornel Ivanciuc: Președintele Klaus Iohannis a fost racolat de Securitate în 1986
28/06/2024 00:41

Afirmatii explozive ale ziaristului de investigatii Cornel Ivanciuc intr-un podcast: presedintele Klaus Iohannis ar fi fost racolat de Securitate in 1986, cind a beneficiat de o bursă in Germania federală, an ...

Mărturia lui Zelenski: 'Avem mulți răniți și uciși pe câmpul de luptă'
28/06/2024 00:36

Ucraina nu doreşte prelungirea conflictului, deoarece are multi răniti si ucisi pe campul de luptă, a declarat presedintele tării, Volodimir Zelenski, la sosirea sa la summitul Uniunii Europene. "Trebuie s ...

Liderul NATO 'răsucește cuțitul' în coasta lui Vladimir Putin: 'Rusia nu este capabilă să realizeze străpungeri semnificative în Ucraina'
28/06/2024 00:35

După doi ani şi patru luni de cand a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum in măsură să realizeze "străpungeri semnificative" pe campul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NA ...

Se pune în mișcare planul gândit de Vladimir Putin și Kim Jong Un: Coreea de Nord trimite oameni în Ucraina
27/06/2024 15:55

Coreea de Nord va trimite forte militare si ingineri pentru a participa la "lucrări de reconstructie" in regiunea ocupată Donetk incă din iulie 2024, arată televiziunea sud-coreeană TV Chosun. Planul a fos ...

18 ore cu CFR-ul lui Grindeanu! Au plecat miercuri de la Timișoara și au ajuns joi la Mangalia
27/06/2024 15:13

Un tren care circulă intre Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri ajunge la destinaţie cu o intarziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această intarziere a fost cauza ...

Suporterii români sunt blocați pe aeroportul din Frankfurt: Aeronava Tarom are întârziere de aproape patru ore
27/06/2024 14:33

Cursa specială Tarom de la Frankfurt, introdusă cu ocazia Euro 2024, care trebuia să ajungă in Bucureşti joi, la 14,55, are intarziere de aproape patru ore. Biletele au costat peste 600 de euro. Deşi cur ...

Ministrul Bogdan Ivan: De astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghişeul.ro
27/06/2024 14:15

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, joi, adăugarea tuturor opţiunilor de cumpărare a rovinietei in platforma oficială de plăţi online a statului roman - Ghişeul. ...

Primele imagini cu adolescenta ucisă de iubitul ei într-un hotel din Capitală. Filmul dublei tragedii
27/06/2024 13:46

Criminalistii au refăcut filmul dublei tragedii in care un băiat de 24 de ani s-a sinucis imediat după ce si-a omorat iubita in varstă de 17 ani, intr-o cameră de hotel din Bucuresti. Surse din anchetă s ...

Alertă cu bombă la Palatul Justiției din Ploiești. Un martor a auzit două persoane care vorbeau în limba rusă
27/06/2024 13:41

Este alertă cu bombă la Palatul Justitiei din Ploiesti. La fata locului s-au deplasat forte de ordine, inclusiv din randul SRI. Zona a fost securizată, iar in prezent se fac verificări. La fata locului au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei