”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”

 Peste doar câteva zile se vor împlini 40 de ani de când Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a fost deschis, în slujba celor cu probleme ce afectează capacitatea de muncă. Existenţa şi faima spitalului se leagă de numele unor iluştri medici ieşeni. Printre aceştia se află şi doctor Cătălin Bulău, de la Secţia Recuperare, Medicină fizică şi Balneoclimatologie, unul dintre cei 14 manageri pe care spitalul i-a avut în decursul acestor patru decenii.

-- Domnule doctor, se împlinesc patru decenii de când Spitalul de recuperare a apărut în viața ieșenilor. Sunteți singurul medic rămas în activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee?

- Totul a început în marie 1978, când s-a inaugurat spitalul acesta... Înfiinţarea unui Spital de recuperare a plecat de la profesorul Petru Balmuș, de numele căruia se leagă dezvoltarea balneologiei ieșene, organizarea Staţiunii balneare de la Strunga, punerea în valoare apele de la Nicolina şi Slănic Moldova. Pe atunci nu exista decât o Clinică balneologică la Spitalul Parhon, iar balneologia era, ca și astăzi, cuplată cu recuperarea.

- Exista, la vremea respectivă, o deschidere către genul acesta de investiții în folosul sănătății națiunii?

- A fost în acel moment o deschidere de a se face spitale în România. A fost un moment prielnic... Întâi s-a făcut Spitalul de pediatrie, apoi cel de neurochirurgie, Spitalul de pneumoftiziologie și apoi acesta. Din 1972, cînd a început să funcționeze Spitalul de pediatrie, până în 1978, când a intrat în funcțiune acest spital, s-a investit enorm în acest domeniu.

- Ați trecut de la Parhon, unde exista o mică secție, la un mastodont cu felurite secții... Existau specialiști în această ramură?

- La Parhon erau vreo 80 de paturi... Spitalul de recuperare a fost gândit să prindă toate secțiile de recuperare și așa s-a ajuns la un număr de 500 de paturi. Deși numărul a variat mereu, în funcție de legislație, ideea a fost să se facă secție de recuperare pe afecțiuni. Așa s-a pornit; întâi pe cardio-pulmonar, reumatologie, neurologie, ortopedie...

- Acestea au fost secțiile mari...

- Spitalul, însă, a început să funcționeze de la stadiul de cărămidă. Erau două saloane și două săli de electroterapie. Cu asta s-a început, apoi s-au terminat etajele 4 și 5 și au venit și cei de la Parhon. Pe mine m-au adus aici de la Parhon, căci lucram acolo, unde eram un fel de rezident - atunci se chema secundar, dar specialitatea era de recuperare.

- Și existau specialiști în domeniu la vremea aceea?

- Singurii specialiști în recuperare erau cei care au venit la balneologie-reumatologie, de la Parhon. Mai eram, ca medici tineri, eu și o colegă, care dădusem examen pe post. N-au avut de unde lua oameni cu specialitate, dar specialiștii s-au format aici.

- Exista o secție la Facultatea de medicină?

- Nu. Asta era doar ca specializare postuniversitară. Cei care erau deja specialiști în medicină internă, în neurologie, nu mai făceau rezidențiat, la vremea respectivă, s-au specializat muncind aici.

- Ce v-a atras către meseria aceasta?

- Știți cum e... am văzut foarte mulți oameni în jurul meu pe care îi durea câte ceva, o încheietură, spatele și care nu prea aveau un loc în care să fie tratați. La vremea respectivă abordarea generală era la genul „te dor șalele”, da, dar uite că nu poți munci, nu te poți întreține. Era o problemă pentru că nu erau secții nici în restul Moldovei ...

- Și s-a luat decizia să se ridice aici un spital. Au forat, au văzut că au dat de un izvor de apă sulfuroasă și...

- Da. Inițial era un izvor pe locul în care e azi Policlinica balneară, dar avea un debit mic, așa că au început forările. S-a forat atuci chiar și în curtea spitalului. De fapt, întreg Iașul stă pe o pungă de apă sulfuroasă. Au fost multe sonde în Iași care nu mai există azi... Era una vizavi, dincolo de calea ferată, în Cantemir, una la Țesătura în curte, alta la fabrica de mobilă, sonde pe care nu le-a mai îngrijit nimeni și s-au înfundat.

- Nu era apă de băut, ci doar pentru tratament...

- De fapt, n-au fost niciodată făcute studii să se vadă cum reacționează organismul dacă se bea apa sulfuroasă de la Iași. Apa aceasta n-a fost folosită niciodată în cura internă.

- S-a pornit de la două paturi, spitalul a evoluat, între timp și lumea și-a schimbat optica...

- Să fim cinstiți, la început nu se prea băga de seamă ce-i cu recuperarea asta... Acum se face recuperare cardiovasculară și se face de-adevăratelea, căci bolnavii operați la Parhon vin după câteva zile și intră aici la recuperare. S-a dezvoltat și ortopedia, care are nu doar compartiment de recuperare, ci și de protezare. Nu se gândea nimeni acum 40 de ani la poteze de genunchi sau de șold. Acum suntem printre cei mai căutați din țară în domeniul protezelor ortopedice. Chiar și partea de neurologie s-a schimbat radical.

- Există percepția că se vine „la băi”, dar că nu e întocmai ceea ce așteaptă oamenii...

- Aici nu se pue problema de vindecare, ci doar de ameliorare. Te păcălește cine-ți spune ca vii aici și după două săptămâni ieși ca nou! Multă vreme nu înțelegeau nici cei din jur, care aveau impresia că dacă ai băgat pacientul aici, acela pleacă, după câteva săptămâni, cât puteai să-l ții, ca nou-nouț la muncă. Pentru noi, rolul recuperării nu era să-l facem pe pacient ca nou, ci să reușim să-i asigurăm o independență, dacă se poate și materială, bine, dar măcar o independență socială. Adică omul să se poată îngriji singur, nu-i obligatoriu să-l trimiți la muncă când iese de aici, dar să poată fi util pentru sine, să nu mai blocheze pe altcineva.

- Și se reușește asta?

- Da. Bineînțeles, sunt niște limite pe care omenește nu le poți depăși, dar tratamentul a evoluat foart mult, alături de medicamentație.

- Fără chimicale nu se poate...

- Sunt afecțiunile acestea, așa-zis autoimune, care sunt și la noi, dar în general la neurologie și pe care doar medicamentația nou apărută îi menține. Nu se poate să spui că ai fost aici, că ai făcut gimnastică și gata! Asta se poate doar în afecțiuni cum sunt la noi, la medicina fizică și balneologie, cu masaj, cu gimnastică, electroperapie, hidroterapie. Și noi mai dăm unele medicamente, antiinflamatorii, însă sunt afecțiuni unde nu se poate fără tratament medicamentos.

- Care este cea mai gravă și mai des întâlnită afecțiune cu care se prezintă oamenii la dumneavoastră, la spital?

- Afecțiuni reumatismale inflamatorii - artrită reumatoidă, spondilită. Acestea sunt afecțiunile invalidante care necesită și un tratament medicamentos susținut.

- Numărul afecțiunilor este în creștere sau în regres?

- A scăzut numărul afecțiunilor coloanei lombare. Pe vremuri, când toată lumea muncea și o făcea din greu, prin fabrici, atunci hernia de disc, afecțiunile lombare erau frecvente și la noi, dar și la neurochirurgie, unde oprațiile erau foarte frecvente. Acum, nemaifiind așa multă muncă fizică solicitantă, a scăzut numărul cazurilor, în schimb a crescut foarte mult numărul afecțiunilor degenerative, de tip artroze. Mă refer la artrozele de șold, de genunchi,de umeri, pentru că sunt chestii de uzură.

- Ați văzut multe cazuri, dar putem vorbi despre miracole în acest domeniu?

Nu. Nici chiar așa...

- Există dorința absolvenților de medicină de a urma această specialitate, să vină aici, în spital?

- Există, doar că tendința lor e să plece. Pleacă după bani. A fost o serie acum vreo trei ani, în care toți cei care au terminat rezidențiatul au plecat din țară. Vreo 10 sau 12. Toți! Acum mai rămân, însă doar pentru că a început să se facă câte un mic compartiment de recuperare și în orășelele mai mici și mai găsesc locuri de muncă. În Iași există foarte multe cabinete de recuperare, iar ca să mai deschizi un cabinet... de unde pacienți?

- Și nu vom avea o problemă peste câțiva ani, dacă pleacă tinerii rezidenți?

- Nu, că nu sunt atât de multe posturi.

- Dar ei, văzând că sunt posturi, nu se vor îndrepta, oare, către alte specialități? Către pediatrie, chirurgie....

- La chirurgie nu vrea nimeni! Să știți că merg acolo doar cei care nu prind loc în altă parte, pentru că este foarte greu să ajungi să pui mâna pe bisturiu când ești rezident. Stau acolo și fac foi de observație, că nu-i lasă. Așa-i organizarea. Îi lasă în sală, într-un colț, să privească, iar copiii aceștia care termină medicina nu sunt prea atași de chirurgie

- Și care ar fi specialitatea atrăgătoare în ziua de astăzi?

- Medicina internă, cardiologia, unde sunt foarte mulți pacienți. Păi, după 50 de ani nu cred să exste cineva care să nu aibă o suferință cardiovasculară. Mulți nu ajung decât în ultimul moment la medic, când fac infarct sau accident vascular cerebral... Cardiologia atrage pentru că este o disciplină foarte frumoasă. Ca și psihiatria, care este deosebit de grea. Trebuie să te atragă să mergi acolo unde știi că vei avea de a face cu oameni cu astfel de probleme.

- Deci există o modă în domeniu...

- Acum e o altă modă. Cei dezamăgiți de ce au făcut și vin să facă o a doua specialitate, la recuperare. Asta arată că e o specialitate care place doctorilor. Faptul că a doua specialitate se plătește spune și mai multe despre dorința lor. Chiar dacă ei au găsit un loc de muncă, s-au convins că nu sunt făcuți pentru așa ceva și vor să schimbe. Aproape jumătate dintre cei care fac rezidențiat la Iași sunt la a doua specialitate.

- Vin studenți buni din urmă?

- Despre Universitatea de Medicină nu vreau să vorbesc!

- De ce pleacă rezidenții, medicii tineri afară?

- Sunt niște oportunități deosebite pentru un copil care termină facultatea... Când se duc și primesc trei sau patru mii de euro, plus cazare și masă, nu mai aleg. Când vii de la câteva sute de lei, de aici, cum să nu te tenteze?!

- Și la noi de ce nu s-ar putea? Există, totuși, o deschidere a guvernului către sectorul acesta. Chiar noul ministru al Sănătății spunea că va face din problema rezidenților o prioritate...

- Le-au mai rezolvat problemele salariale, cu acele burse suplimentare, că erau de râs. Păi, un rezident era la nivelul salarial al unor fete care mătură holurile prin spital! Era o bătaie e joc! Va fi, însă, foarte greu. Salariile vor fi, oricum, mici, pentru că nu este de unde. E ușor să spui că mărești salariile, dar de unde?

- Din bugetul de stat, domnule doctor, că Sănătatea e domeniu prioritar!

- Noi nu suntem bugetari. Suntem prestatori de servicii medicale. Raportăm serviciile făcute și Casa de Asigurări, pe baza unui contract, ne decontează acestea servicii. Când ei spun că-mi dau pe ziua de spitalizare 300 de lei, să spunem, atât primesc. Dacă vine cineva în iunie și îmi cere un salariu mai mare, de unde să-i dau?

- Da, dar este necesar să se găsească resurse financiare.

- Doar dacă se va mări cotribuția la sănătate...

- Păi, deja au mărit-o. Chiar au dublat-o, la cei fără venit...

- Pe aceștia i-au nenorocit! Vom vedea ce va fi. Unii spun că va dispărea contribuția, alții că se va mări... ca la noi. E ușor să spui că mărești salariile, dar de unde? Orice unitate nu are voie să depășească 80 la sută din buget pentru fondul de salarii. În condițiile în care bugetul rămâne același, în cel mai fericit caz, de unde să dai salarii mai mari?

- Am văzut că vă ajută Primăria destul de mult.

- Da, ne ajută foarte mult, dar ei nu pot finanța decât anumite lucruri, la reparații, modernizări... Primăria nu are voie să dea bani pentru medicamente sau salarii.

- Haideți să facem un exercițiu de imaginație: cum va arăta, peste câteva decenii, Spitalul de recuperare din Iași?

- Va evolua, pentru că vor apărea alte tehnici de intervenție chirurgicală la ortopedie, de exemplu, la secțiile cu profil medical tip neurologie, reumato, balneo, cardio, vor apărea alte medicamente. Spitalul doar trebuie să le combine și să creeze condiții cât de cât civilizate pentru pacienții internați.

- Și ca parte negativă?

- Rămâne problema asistenților medicali. Este foarte puțin față de ceea ce necesităm. Astăzi, asistentul, după noile norme, mai mult stă la calculator decât de vorbă cu bolnavul. Apare zilnic câte ceva care se face pe calculator, dar n-am auzit pe nimeni să spună desăre angajarea de operatori de date. Asistentul tot merge la computer, unde introduce și scoate date, toată ziua, și nici nu mai are timp să meargă la bolnav. Dacă nu ai un număr suficient de asistenți, nu poți fi performant. La noi, cel puțin, partea șubredă este numărul de asistenți medicali. Mai ales că a revenit iar perioada aia pe care am trăit-o prin 2010, când trebuia să scoți 7 ca să introduci un angajat. Acum, proporția de de 2 la 1, de la 1 ianuarie.

- Și care e logica? Să dai afară doi asistenți medicali ca să poți angaja unul nu are logică...

- Așa este, dar tragem speranța că, așa cum se schimbă guvernele, se vor schimba și legile... Degeaba am eu aparatură la electroterapie, că am adus aparatură de nu mai am unde să o pun, dacă nu am asistenta care să le manevreze. Pe vremea comuniștilor aveam personal, dar nu aveam aparatură. Astăzi avem aparatură, dar nu avem personal. Tot timpul există câte o restricție..

- E și o normare aici, că nu se poate angaja fără număr.

- La noi nici măcar normarea impusă de ministre nu este respectată.

- Pe patru decenii de activitate! Cum ați careacteriza cariera aceasta?

- A fost frumos! Chiar dacă au existat și momente foarte urâte, după 1990, când toată lumea încearca să rupă câte ceva, când s-a încercat să se facă borș din spitalul acesta. A venit fiecare și a vrut câte o parte din spital! Nu mai încăpeau prin Spitalul Sfântul Spiridon și încercau aici. Ne-am luptat mult să rămână Spital de recuperare, că au venit unii și au vrut câte o bucată din spitalul acesta. A fost o luptă grea...

- Și cum s-a reușit păstrarea unității?

La fiecare două săptămâni eram la ministru. Numai așa, că pe pan local nu s-a putut.

- Cine v-a ajutat?

- Ca să fiu cinstit, cel la care m-am așteptat cel mai puțin, acela m-a ajutat cel mai mult. Iar asta a fost pe vremea când UDMR a avut Ministrul Sănătății. Dacă nu ne băteam atunci, astăzi nu mai exista un Spital de recuperare la Iași.

- Sunteți foarte iubit aici, în spital... Am primit multe scrisori la redacție, de la asistentele medicale de aici, care solicită să vi se acorde o distincție pentru activitatea dumneavoastră în slujba sănătății populației...

- Eu sunt aici de la momentul zero al spitalului, singurul care a rămas în activitate... Am avut o colaborare bună cu ele. Cu mine au crescut, au învățat meserie, să se poarte cu pacienții...

 

A consemnat Dan M.BREZULEANU