„Orice ar fi, fizica nu se uită”

 Sebastian Leontică a câştigat medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică din Indonezia, la care a participat pentru prima oară. Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, el a fost pregătit de profesorul Dorel Haralamb, care are numai cuvinte de laudă la adresa lui. „Este un copil deosebit de inteligent, cu o gândire independentă foarte dezvoltată pentru vârsta lui şi cu perspective deosebite”.

 

- De unde pasiunea pentru fizică?
- Am trecut prin sistemul de învăţământ ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decât alţii şi cu mult mai puţin efort. Acelaşi tip de gândire analitică m-a făcut ulterior să devin bun la fizică, dar nu pot să subliniez exact motivul pentru care mi-a şi plăcut. Probabil a jucat un rol important şi satisfacţia de a-i vedea pe alţii chinuindu-se la lucruri care mie mi se par simple, fizica fiind printre materiile la care majoritatea nu se descurcă prea bine.

- La ce alte olimpiade ai mai participat şi cum s-au finalizat?
- La toate olimpiadele naţionale, din clasa a VII-a şi până acum. În clasa a IX-a m-am poziţionat pe locul al II-lea, în clasa a X-a am fost pe locul al V-lea, iar anul acesta pe locul al IV-lea. Acestea sunt singurele la care am participat. Această olimpiadă din Indonezia este prima internaţională la care am fost, dar mai sunt calificat la încă două, programate pe parcursul următorului an şcolar. Este vorba despre Olimpiada Asiatică de Fizică (AphO), ajunsă la cea de-a XIX-a ediţie, şi la Olimpiada Europeană de Fizică (EuPhO), organizate de asiatici şi, respectiv, de europeni. Sper să am timp suficient să învăţ pentru proba de bacalaureat la limba şi literatura română, ce va fi anul viitor. Eu, unul, nu voiam ca în 2018 să mai particip la olimpiada naţională, însă sunt obligat, deoarece altfel nu am voie să merg nici la cea europeană şi nici la cea asiatică, asta chiar dacă anul acesta sunt deja calificat.

- Povesteşte-mi, te rog, despre experienţa ta din Indonezia.
- Fiind pentru prima dată la o olimpiadă internaţională, aşteptările au fost uriaşe şi au avut un impact major asupra mea în perioada de dinaintea plecării, în aşa fel încât am fost obligat să îmi ocup timpul cu activităţi din cu totul alte sfere de interes pentru a mă putea detaşa măcar parţial de emoţii. Deşi programul construit iniţial de organizatori nu s-a concretizat la fel de mult pe cât m-aş fi aşteptat, din cauza unor probleme tehnice, însă tot am reuşit să vizităm câteva obiective turistice. Acest lucru a fost posibil în timpul rămas după susţinerea probelor. Am reuşit să vizităm cel mai mare templu budist din lume, templul Borobudur sau Tembi Rumah Budaya Village. Experienţa trăită acolo a fost o oportunitate de a ne lărgi orizonturile culturale, discutând atât cu localnicii, cât şi între noi. Spre profunda mea bucurie, am reuşit să îmi focalizez chakrele (centre energetice dispuse de-a lungul coloanei vertebrale - n.r.) şi să obţin un rezultat decent, în ciuda competiţiei acerbe şi a stilului de viaţă neobişnuit pentru un european. Toate aceste lucruri s-au petrecut pe parcursul a zece zile, cât a durat expediţia.

- Cum s-a desfăşurat concursul propriu-zis?
- Au fost două probe a câte cinci ore: una de teorie şi una de practică. În afară de acestea au mai fost ceremonia de deschidere şi de premiere şi o seară festivă. Apoi s-au corectat lucrările de către comisie după care a urmat o etapă de mediere, în care liderii fiecărei ţări discută cu corectorii şi încearcă să mai obţină puncte pentru echipa lor.

- Cum te-ai pregătit pentru acest concurs?
- Sincer, nu prea m-am pregătit. În clasele a IX-a şi a X-a am lucrat foarte mult la fizică, dar anul ăsta am luat o pauză. Nu prea am mai făcut ceva special pentru asta. Aceasta a fost cheia: am lucrat foarte mult în primii doi ani de liceu ca să îmi permit într-a XI-a şi a XII-a să merg în vacanţe sau să stau degeaba. Orice ar fi, fizica nu se uită. Dacă am învăţat bine anul trecut, ştiu şi acum. Pentru această olimpiadă nu m-am pregătit în vreun fel, doar am fost la selecţii. Au avut ei o săptămâna de pregătire, dar în care am făcut cu totul altceva. Am făcut practică, nu am învăţat.

- Cum de ai aplicat la această olimpiadă, te-a îndrumat cineva?
- La olimpiada naţională există trei probe: proba de teorie, cea experimentală şi mai este o probă de selecţie a lotului lărgit, în care intră 20 de persoane. Asta este probă universală, fiind la fel pentru toate clasele. După ce eşti calificat în lotul lărgit, te cheamă la Bucureşti, unde timp de o săptămână dai o mulţime de examene şi se repartizează mai mulţi oameni la diferite olimpiade. Unul merge la Olimpiada Internaţională, altul merge la alt concurs internaţional. Din cele 20 de persoane selectate, primele 13 merg undeva, iar la olimpiada internaţională merg primii cinci, iar eu mă reuşit să mă clasez în primii cinci.

- Ce anume ţi-a plăcut la această experienţă?
- Acum nu îmi vine ceva în minte, dar ar fi fost mult mai frumos dacă ne-ar fi lăsat să ne plimbăm singuri, dar fiind în Indonezia, fiind pe buletinul cuiva şi având o procură, nu poţi face asta. Eram 400 de oameni şi nu am putut vizita mare lucru. Cineva trebuia să aibă grijă de mine, mai ales că eu nu sunt major. Mâncarea sigur nu mi-a plăcut, am înghiţit numai orez. Aveau carne de cal, melci, dar unui european îi pică greu. Însă olimpiada a fost faină, proba teoretică a fost foarte mişto. Mă refer la probleme, cum au fost selectate, a fost fain.

- Ce vrei să faci pe mai departe, ţinând cont de faptul că ai trecut în clasa a XII-a?
- La facultate vreau să fac Fizică şi aş vrea să fie peste graniţă. Dacă faci fizică în România nu se poate spune că faci fizică, aşadar aş vrea să aplic la Oxford. Este un nume foarte cunoscut.

-Ce pasiuni mai ai în afară de fizică?
- Fac graffiti şi baschet. Nu am chiar atât de mult timp liber, dar cu astea mă descurc destul de mult.
A consemnat Sabina GHERASIM

Olimpiada Internaţională de Fizică este o competiţie anuală destinată elevilor de liceu. Este a doua oară când această Olimpiadă s-a susţinut în Indoezia, prima dată fiind în 2002, pe insula Bali. Competiţia durează două zile. Prima zi este destinată problemelor de teorie (trei probleme ape durata a cinci ore ce implică cel puţin patru zone de fizică învăţată în liceu). A doua este destinată problemelor experimentale (constau în una sau două probleme, pe parcursul a cinci ore. Între cele două zile de concurs este cel puţin o zi de odihnă. Problemele sunt pregătite şi alese de ţara gazdă, ce trebuie acceptate de Comisia Internaţională ce este compusă din delegaţii din fiecare ţară participantă. Concursul a avut loc în Yogyakarta (Indonezia), în perioada 16 -24 iulie.

* * *
„Ne dorim pentru copiii noştri ce e mai bun pe lume. Şi cred că majoritatea părinţilor îşi doresc, de fapt, să aibă copii fericiţi. Consider că performanţa este acel maxim pe care fiecare copil îl poate face într-un anumit domeniu, într-o anumită situaţie, la un anumit moment din timp. Maxim şi Mai bine sunt folosite în acest context nu ca presiune, ci ca formă de antrenament pentru acea fericire pe care ne-o dorim pentru copii pentru că şi ei, ca şi noi, pe măsură ce îşi ating obiective capătă tot mai multă încredere, pe măsură ce-şi depăşesc limite devin mai curajoşi. Mai bine poate însemna, de la un copil la altul, progresul şi/sau performanţa şcolară; progresul şi/sau performanţa în practicarea unui sport; depăşirea unor temeri – de concurs, de evaluare, de a dormi fără părinţi, coşmaruri, atacuri de panică, coşmaruri”, explică psihoterapeutul Iulia Cruţ conceptul de performanţă şi beneficiile ei pentru orice copil sau tânăr.