„ Suntem o țară cu rădăcini adânci în mentalități conservatoare, unde femeile sunt adesea privite cu reticență în domenii considerate pentru bărbați”
Dimensiune font:
* interviu cu singura femeie armurier din România, ieșeanca Sorana Tucaliuc
- Ce v-a inspirat să urmați o carieră în domeniul armelor, având în vedere formarea dumneavoastră ca psiholog?
- De când eram în școala generală și am descoperit biblioteca școlii, am aflat ce este psihologia, iar visul meu a fost să devin analist comportamental. Însă, pe măsură ce înaintam în studii, am început să mă tem că nu voi avea resursele necesare pentru a-mi continua educația și formarea profesională. Așadar, am căutat o oportunitate în antreprenoriat care să îmi ofere, nu doar independență financiară, ci și posibilitatea de a investi în viitorul meu ca psiholog.
În paralel, la jumătatea anului 2019, am început să explorez domeniul armelor, obținând permisul de port-armă. Atunci am descoperit că, nu doar mintea mea, dar și spiritul meu căutau o provocare mai adâncă. Continuând spre îndeplinirea visului, am început Facultatea de Psihologie. Apoi, fiind o mare admiratoare a Ecaterinei Teodoroiu, mi-am propus să-mi dezvolt aptitudinile multilateral și am urmat un stagiu de rezervist voluntar în armată, cu gândul la o potențială carieră ca psiholog în domeniul apărării naționale. În acea perioadă, am avut ocazia să desfac prima armă, iar acest lucru m-a fascinat profund. Eram deja pasionată de puzzle-uri complexe, dar mecanismele armelor sunt cu adevărat o provocare intelectuală care m-a captivat.
În timpul instructajului militar, am reușit să trimit prin colegii de facultate, anumite proiecte și lucrări din sesiune, scrise de mână, pentru a rămâne implicată, iar în anul 2020 am primit o veste care a schimbat cursul vieții mele. După ce am finalizat primul an de facultate, am primit despăgubirea din urma unui accident rutier din Cipru. Cu acei bani, am decis să fac o investiție în propria dezvoltare profesională, iar în februarie 2021 am preluat o afacere în domeniul armelor. Deși eram încă studentă, am simțit că aceasta era o oportunitate care îmi va permite să cresc atât pe plan personal, cât și profesional.
Această alegere a fost determinată de dorința de a-mi construi o bază solidă financiară, pentru a-mi continua educația ca psiholog analist comportamental. În paralel, am început un program de formare la Academia de Profiling. Astfel, am reușit să îmbin visul meu din copilărie cu oportunitățile pe care viața mi le-a oferit, iar astăzi mă aflu într-un punct în care pot spune că am reușit să creez un parcurs profesional unic, construit pe pasiuni și decizii inspirate.
- Cum reușiți să combinați expertiza în psihologie cu activitatea de armurier? Există puncte de conexiune între aceste domenii aparent diferite?
- Combinația dintre psihologie și activitatea de armurier poate părea surprinzătoare la prima vedere, dar, în realitate, există multe puncte de conexiune între aceste domenii. În primul rând, ambele presupun o înțelegere profundă a comportamentului uman și o atenție deosebită la detalii, dar și la impactul pe care deciziile și acțiunile noastre îl au asupra celor din jur.
În psihologie, în special în analiza comportamentală, am învățat să observ și să interpretez semnale subtile ale comportamentului uman, să înțeleg cum gândim și cum acționăm în anumite contexte. Aceste abilități sunt esențiale și în domeniul armelor, unde este crucial să înțelegi, nu doar tehnica și mecanismele armamentului, dar și psihologia celor care folosesc armele. De exemplu, un armurier nu se ocupă doar cu repararea și întreținerea armelor, ci și cu consilierea clienților privind siguranța și utilizarea corectă a acestora, iar aceasta implică o bună înțelegere a comportamentului uman, a nevoilor și temerilor clienților.
De asemenea, în activitatea de armurier, există o mare responsabilitate legată de siguranța celor care utilizează armele, iar acest lucru necesită o atenție la detalii și o înțelegere a factorilor psihologici care pot influența comportamentul unei persoane în momente de stres sau criză. Așadar, expertiza în psihologie nu doar că mă ajută să înțeleg mai bine nevoile clienților și să iau decizii informate în legătură cu produsele sau serviciile oferite, dar îmi permite și să contribui la un cadru mai sigur și responsabil pentru toți cei implicați în utilizarea armelor.
Combinația celor două domenii îmi oferă o abordare holistică, bazată pe raționament și empatie, atât în lucrul cu oamenii, cât și în gestionarea produselor tehnice cu care interacționez zilnic.
„Am învățat că nu contează ce spune lumea, ci ce pot dovedi eu”
- Care sunt provocările specifice pe care le întâmpinați ca femeie într-un domeniu predominant masculin?
- Ca femeie armurier într-un domeniu dominat de bărbați, am înfruntat provocări care m-au forțat să mă cunosc mai bine și să mă întăresc în fața prejudecăților. România nu este pregătită pentru o femeie armurier, fiind și singura din țară care repară și comercializează arme. Suntem o țară cu rădăcini adânci în mentalități conservatoare, unde femeile sunt adesea privite cu reticență în domenii considerate „pentru bărbați”. Însă am învățat că nu contează ce spune lumea, ci ce pot dovedi eu. De fiecare dată când am intrat într-o provocare cu un client sau m-am regăsit în situații decisive, am simțit priviri curioase și uneori sceptice, ca și cum mereu era vorba despre a demonstra că știu ce fac. Și am făcut-o! Mereu mai bine decât alții, mai elegant, mai tehnic și minuțios decât bărbații, pentru că am știut că trebuie să lupt mai mult ca să câștig respectul, nu doar al colegilor din domeniu, ci și al clienților.
Fiecare succes, fiecare pas înainte, a fost o victorie nu doar profesională, ci și personală. Munca grea și dedicarea m-au ajutat să depășesc fiecare obstacol, iar astăzi nu doar că sunt o femeie armurier, dar am reușit să îmbin cu grație și curaj latura tehnică a meseriei cu un comportament modest, dar elegant si respectuos cu cei din jur. Este o cale dificilă, dar plină de satisfacții, chiar dacă sunt nevoită să lucrez de două ori, o dată pentru mine și o dată pentru a demonstra sau convinge. Astfel am înțeles că nu există limite pentru ceea ce o femeie poate realiza.
„Cei care la început mă judecau doar după sex, au început să mă aprecieze nu doar pentru profesionalismul meu, ci și pentru pasiunea cu care îmi fac meseria”
- Cum au primit clienții și colaboratorii ideea unei femei armurier?
- La început, clienții și colaboratorii au privit cu surprindere ideea unei femei armurier. Într-un domeniu în care bărbații domină aproape total, reacțiile au fost amestecate. Unii erau curioși și deschiși, dornici să vadă ce pot oferi, iar alții, din păcate, nu m-au tratat niciodată cu respectul pe care îl meritam, doar pentru că sunt femeie. Cel mai frustrant moment a fost atunci când agentul regional al celui mai mare furnizor de arme din țară, a refuzat colaborarea doar pentru că sunt femeie. Mi-a spus că „nu am nici o șansă ca femeie în domeniul ăsta” și că „trebuie să îmi caut un partener bărbat sau vânător să mă ajute”. A fost o lovitură dură, dar în același timp a fost și un punct de cotitură. Nu m-am lăsat descurajată, ba dimpotrivă, m-am simțit mai determinată ca niciodată să dovedesc că pot face față. Trei ani mai târziu, am ajuns să discut cu directorul companiei, care mi-a transmis scuzele firmei pentru incident. Am acceptat scuzele, dar nici în prezent nu colaborez cu ei, din principiu, oferind o vânzare mai bună concurenței lor. Desigur, nu a fost ușor! Astăzi, nu mai sunt privită ca o excepție, ci ca o profesionistă completă, în domeniu, și am reușit să schimb percepția multora asupra a ceea ce înseamnă o femeie armurier.
- Ați simțit că ați spart bariere în acest domeniu?
- Da, am simțit că am spart bariere, dar procesul a fost mult mai complex decât o simplă „victorie” personală. La început, mă confruntăm cu o reticență naturală, iar multe dintre ușile deschise inițial se închideau rapid. Mi-am dat seama rapid că nu voi câștiga respectul doar prin cuvinte, ci prin acțiuni concrete și prin dăruirea pe care o puneam în fiecare proiect, indiferent de provocări. Mulți se așteptau să greșesc, să nu fiu suficient de bine pregătită sau să nu înțeleg profund tehnologia și complexitatea armelor. Însă, cu fiecare reparație, cu fiecare sfat, cu fiecare detaliu, am demonstrat că sunt la fel de competentă și de pasionată ca oricare alt armurier. Cu timpul, am observat că cei care la început mă judecau doar după sex, au început să mă aprecieze nu doar pentru profesionalismul meu, ci și pentru pasiunea cu care îmi fac meseria.
Colaboratorii mei, care la început aveau poate dubii, au ajuns să mă aprecieze pe baza expertizei mele. Au înțeles că, dincolo de orice etichetă, ceea ce contează într-un domeniu precum acesta este respectul pentru meserie, respectul pentru clienți și abilitatea de a rezolva problemele eficient și cu răbdare.
- Ce aspecte credeți că sunt cel mai des înțelese greșit despre arme și despre femeile care lucrează în acest domeniu?
- Unul dintre cele mai frecvente mituri despre arme este că „armele omoară”. În realitate, armele sunt doar niște piese de metal, fără nicio intenție de a face rău. Totul ține de muniție și de cine o folosește. Deci, poate ar trebui să le privim mai degrabă ca pe niște instrumente tehnice, nu ca pe niște entități criminale. Muniția întregește mitul că armele omoară.
Cât despre despre femeile din acest domeniu… Ah, da! am auzit toate poveștile. Preferatele mele sunt cele cu manichiura și cu domnul misterios din spatele cortinei. Cu siguranță „am ajuns aici datorită unui bărbat care m-a ajutat”. Ha! De parcă munca grea, studiul individual și o pasiune imensă nu fac cât un bărbat?! Bineînțeles, nu am avut niciun „sponsor”. M-am descurcat singură și m-am lovit de aceleași bariere ca orice alt armurier și antreprenor, mi-am cumpărat singură echipamente și am practicat studiul individual. De ziua mea, unul dintre cadouri a fost o menghină, la alte ocazii șurubelniță dinamometrică, în alt an mă felicitam cu un Kalașnikov în cal. 7,62x39. Atelierul a prins formă destul de rapid.
Alt aspect înțeles greșit este că o să-mi stric unghiile lucrând cu arme. Auzisem de atâtea ori că îmi voi strica manichiura încât semnătura mea din pozele și video-uri online sunt unghiile roșii. Un întreg aspect legat de sensibilitatea și fragilitatea femeii armurier este înțeles greșit. Cu siguranță au fost arme mai încăpățânate sau blocate pe care nu le-am putut desface, dar nici menghina aia nu a fost ieftină! Ca să nu mai existe aspecte înțelese greșit, vă asigur că armele nu omoară, bărbatul misterios nu exista, iar manichiura mea este în siguranță!
- Ce măsuri luați pentru a vă asigura că armele pe care le comercializați sunt utilizate în mod responsabil?
- Ei bine, în România, unde legislația este mai întortocheată decât un roman polițist fără final, răspunsul este simplu: „Facem tot ce putem”... dar nu ne putem baza pe formalitatile de a-ti procura o arma, mai exact, pe lege. Să începem cu problema fișelor medicale și psihologice, care uneori sunt doar niște formalități parafate, fără o bază reală. Din păcate, au existat cazuri în care persoane cu evidente tulburări psihice au trecut prin filtrul birocratic cu zâmbetul pe buze și „actele în regulă”. Ca armurier, am avut ocazia să observ comportamente ce indicau potențial periculos. Nu e o chestiune de noroc, ci am studiat radicalizarea ideologică și predictibilitatea comportamentul uman în profunzime, iar acum lucrez la un instrument psihologic care poate, într-o zi, va fi luat de folos instituțiilor de apărare si de securitate națională. Dar până atunci, ne descurcăm cum putem, eu continui cercetarile, ei continua sa scrie legi, alții pun mâna pe arme.
Ce măsuri concrete pot lua eu?! De exemplu, refuz vânzarea unei arme dacă cineva nu-mi inspiră încredere, chiar dacă are toate actele semnate și parafate și, desigur, anunț autoritățile. Cazuri de acest fel sunt rare, dar e cam tot ce ne permite legea să facem. În rest, mă concentrez pe educație. Le explic începătorilor regulile de bază, precum să nu îndrepte arma decât spre o țintă sigură. Le ofer și sesiuni de dry fire, un exercițiu fără muniție, esențial pentru dezvoltarea memoriei musculare.
Totuși, de aici înainte, responsabilitatea cade pe umerii autorităților. Conform legii 295/2014, odată ce viitorii posesori au actele „în regulă”, noi, armurierii, nu mai avem niciun cuvânt de spus. Dacă ei ajung să comită ilegalități, responsabilitatea legală ne ocolește. Suntem doar pioni într-un sistem rigid, unde siguranța publică depinde mai mult de documente decât de oameni.
- Cum arată o zi obișnuită în activitatea dumneavoastră?
- Sunt o femeie taur autentică, iar rutina zilnică este departe de a fi monotonă. Nicio zi nu seamănă cu cea precedentă. Nu îmi plac planurile stricte, pentru că deobicei întârzii, iar adrenalina este parte din stilul meu de viață. Fiecare zi trebuie să înceapă în forță! Primul lucru pe care îl fac dimineața este să ies afară cu cățelușa mea, o femelă ciobănesc german de 1 an și 8 luni, care mă reprezintă din multe puncte de vedere. Iubesc confortul și micile plăceri ale vieții. Îmi doresc să merg la muncă din plăcere, așa că, trebuie să recunosc, au fost momente în care mi-am schimbat brusc planurile: m-am întors din drum și am plecat la o plimbare spontană cu mașina sau motocicleta. Nu îmi permit acest lux în fiecare zi, dar am încredere deplină în instinctul meu. Dacă simt că forțez lucrurile, prefer să mă opresc și să aștept momentul potrivit.
În zilele în care încep munca de dimineață, cățelușa mă însoțește peste tot. Toți clienții și vecinii o cunosc, o salută și o consideră parte din comunitate. Locuiesc destul de aproape de magazinul meu, așa că merg adesea pe jos. Odată ajunsă, îmi fac o cafea tare, scurtă, simplă și las lucrurile să decurgă natural.
Îmi amintesc de bunica mea, care era mereu activă, muncea ca o furnicuță. Nu se odihnea niciodată și îmi spunea: „Când e lucrul tău, munca nu se termină niciodată”. Așa privesc și eu antreprenoriatul. În magazinul meu, mereu este ceva de îmbunătățit.
O zi obișnuită înseamnă mentenanta armelor, primirea armelor pentru vânzare, lucrul pe laptop pentru cabinetul de psihologie, interacțiunea cu clienții, cititul sau scrisul pentru cercetările mele, dar și activități simple, precum măturatul sau curățenia. Ziua începe în forță, pe la ora 9 dimineața, iar în jurul orei 16 se calmează: telefonul încetează să mai sune, vizitele se răresc și pot să pornesc muzica, să curăț armele și să îmi las gândurile să zboare. Ziua mea se încheie în jurul orei 23, acasă, cu un ceai cald. Pentru mine, o zi risipită este una în care nu ajung acasă obosită.
A consemnat Maura ANGHEL
Caseta 1
„ Cu siguranță nu mă mai simt ca o excepție, ci ca parte integrantă a acestui domeniu. Am reușit să schimb percepția multora și să arăt că o femeie poate excela în armurerie nu doar din punct de vedere tehnic, ci și ca om de încredere, capabil să îmbine elegantă și gingășia cu metale grele care fac zgomot. Aceasta este, cred eu, adevărata schimbare pe care am reușit să o aduc. Am spart bariere nu doar pentru mine, ci și pentru alte femei care vor să își urmeze visul în domenii ce păreau inaccesibile lor” – Sorana Tucaliuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau