Un număr de 7.156 de elevi din clasa a VIII-a şi 5.666 - din clasele a XII-a și şi a XIII-a seral/FR din Capitală şi-au anunţat participarea la pregătirea care va avea loc în unităţile de învăţământ în perioada 2 - 12 iunie, potrivit datelor anunțate miercuri de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Mai puțin de jumătate din elevii clasei a VIII-a și o treime din cei de clasa a XII-a și a XIII-a.
Conform Inspectoratului Școlar București (ISMB), până la acest moment, şi-au anunţat participarea fizică la pregătirea din școli pentru examenele naționale:
- 7.156 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a,
- 882 de profesori care predau discipline de examen în învăţământul secundar inferior
- 5.666 de elevi înscrişi în clasele a XII-a și şi a XIII-a seral/FR
- 1.090 de profesori care predau discipline de examen în învăţământul secundar superior.
ISMB arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres că pentru elevii care nu vor participa fizic la pregătire în vederea susţinerii examenelor naţionale vor fi organizate activităţi de pregătire online sau de pregătire alternativă.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Bucureşti îi asigură pe elevi şi părinţi şi cadrele didactice că "toate unităţile de învăţământ sunt pregătite să organizeze activităţile educaţionale premergătoare examenelor naţionale, în condiţiile prevăzute de Ordinul comun MEC şi MS din 19 mai 2020".
"Pentru organizarea acestor activităţi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a comunicat instituţional cu reprezentanţii autorităţilor locale, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, precum şi cu directorii unităţilor de învăţământ, care au elaborat proceduri specifice de organizare a activităţilor educaţionale în contextul pandemiei cu noul coronavirus", susţine ISMB.
În perioada 2 - 12 iunie, în unităţile de învăţământ din Bucureşti, vor avea loc activităţi de pregătire a elevilor pentru examenele naționale.
Conform datelor Inspectoratului Școlar București (ISMB), în Capitală sunt înscriși în clasa a VIII-a 16.900 de elevi și 16.912 în clasele a XII-a și a XIII-a.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau