Expoziţie eco la Casa Corpului Didactic
Dimensiune font:
Lucrările premiate la Concursul Interjudeţean de educaţie pentru mediu „ECOArt” mai pot fi încă admirate, până pe 21 ianuarie, la Casa Corpului Didactic. Concursul a fost iniţiat şi organizat de Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iaşi şi s-a bucurat de o largă apreciere din partea cadrelor didactice şi a elevilor din întreaga ţară – atât a celor din învăţământul special, cât şi a celor din învăţământul de masă.
Elevii au trimis nu mai puţin de 800 de lucrări, împărţite în cadrul a trei secţiuni. Astfel, au reciclat şi au realizat creaţii plastice, obiecte şi decoraţiuni, dar şi carnavalul naturii – o paradă de costume. „Scopul proiectului educaţional a fost stimularea creativităţii şi a potenţialului artistic al copiilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, prin realizarea de compoziţii artistice şi plastice, folosind tehnici şi materiale refolosibile şi din natură”, au spus reprezentanţii CCD. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau