Şapte ore de comunicare pe săptămână, pentru elevii din clasa întâi
Dimensiune font:
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au publicat ieri planul cadru pentru învăţământul primar. Astfel, de la clasa pregătitoare, până la a IV-a, au fost stabilite materiile obligatorii şi numărul de ore săptămânale alocat fiecărei discipline.
Ca o noutate, limba modernă a fost introdusă încă de la clasa zero, cu o oră pe săptămână urmând ca, în restul anilor, numărul de ore să crească la două. Din clasa întâi, elevii vor face şapte ore pe săptămână de comunicare în limba română şi, din clasa a II-a – câte patru ore de matematică pe săptămână. Ordinul de ministru prevede ca, în conformitate cu Legea Educaţiei Naţionale, planurile-cadru ale învăţământului de orice tip să includă religia ca disciplina şcolară, parte a trunchiului comun. Disciplina Educaţie pentru societate – propusă din clasa pregătitoare – a dispărut, aceasta fiind înlocuită cu Educaţia civică, disciplină programată începând cu clasa a III-a. A dispărut şi Educaţia tehnologică. În locul ei, elevii din clasele pregătitoare, până la a III-a, vor face câte două ore pe săptămână de Arte vizuale şi abilităţi practice.
În total, elevii din clasele pregătitoare trebuie să aibă 19 ore pe săptămână, cei din clasele întâi, a II-a şi a III-a, 20 de ore obligatorii, iar trunchiul comun pentru clasa a IV-a trebuie să cuprindă 21 de ore. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau