Școala Altfel, pe banii părinților
Dimensiune font:
Noua metodologie pentru programul „Școala Altfel” a fost oficializată în Monitorul Oficial la data de 11 octombrie. Conform acestui document, părinții au posibilitatea să suporte costurile excursiilor din cadrul programului, însă este strict interzisă implicarea profesorilor și a elevilor în procesul de plată sau organizare.
S-au introdus reguli noi pentru desfășurarea programului „Școala Altfel”. Părinții au opțiunea de a suporta costurile excursiilor pentru copii în cadrul programului, dar elevii și profesorii nu pot fi implicați în colectarea de fonduri. Totuși, aceste excursii pot fi plătite doar prin intermediul Asociațiilor de părinți, în cazul în care acestea sunt înființate. În cadrul noii metodologii de aprobare a Modificărilor pentru Organizarea Programului „Școala Altfel”, publicată în Monitorul Oficial, au fost aduse anumite amendamente. Un exemplu în acest sens este articolul 6, alineatul 1, în care a fost adăugată sintagma „inclusiv cele financiare”.
Școala Altfel pe banii părinților
În proiectul pus în dezbatere publică, excursiile în afara localității finanțate din banii părinților erau interzise în „Școala Altfel”.
La articolul 6, alin. (1) „Activitățile Programului „Școala altfel” sunt proiectate și derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor nonguvernamentale locale, ținând cont și de resursele, inclusiv cele financiare, disponibile în unitatea de învățământ”.
La articolul 6 a fost introdus și un nou alineat, (6) – „Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului Școala Altfel prin Asociația de părinți cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți sau prin gestionarea de fonduri Asociației de părinți utilizate în derularea programului Școala Altfel”.
Totodată, la articolul 16, alin. 2 privind alcătuirea ofertei programului Școala Altfel a fost introdus un nou paragraf:
f)pentru activitățile care implică suport financiar unitatea de învățământ se asigură că există resursele necesare pentru ca toți copiii unei grupe clase care au optat pentru acestea să poată participa la ele.
Programul are loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planifcare se adlă la decizia unității de învățământ, conform ordinului ministrului Educației nr. 3800 din luna martie a acestui an, care aprobă structura anului școlar 2023 – 2024. Programul este obligatoriu atât în școli, cât și în licee.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau