Școala on-line. Ajutoare financiare pentru părinții care vor sta acasă cu cei mici
Dimensiune font:
Părinții nevoiți să stea acasa cu cei mici, pentru că nu au cu cine să-i lase în timpul școlii online, vor primi bani de la stat.
Ajutorul financiar poate fi încasat doar de unul dintre ei, iar acesta trebuie să fie neapărat salariat.
Ajutorul de la Guvern va ajunge doar la părinții care au copii mai mici de 12 ani care, atunci când a crescut numărul de cazuri de Covid-19 în școala lor sunt nevoiți să facă cursuri online.
O altă condiție pe care trebuie să o îndeplinească părinții este că nu trebuie să lucreze de acasă. Cuantumul maxim pe care îl vor primi părinții este de 75% din salariu, dar dacă salariul de bază este unul mai mare acesta va fi limitat la trei sferturi din salariul brut la nivel national.
Dacă părintele a stat toată luna acasă cu copilul, părintele va primi ajutor de la Guvern de maximum 2.400 de lei net. În cazul în care părintele stă acasă o singură zi acesta va primi 100 de lei.
Toate documentele necesare vor fi făcute de angajator pentru că părinții trebuie să solicite șefilor acordarea acestor zile libere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau