Importanța interacțiunilor față în față la locul de muncă - 4 beneficii ale ședințelor în persoană

Dimensiune font:

| 08-08-2023 11:11


 

În ultimii ani, din cauza pandemiei, multe persoane au fost nevoite sa lucreze de acasă sau într-un sistem hibrid. La început, acest lucru a fost unul benefic, întrucât mulți angajați spuneau că economisesc timp sau că se simt mai productivi de acasă. Treptat, s-a observat că tot mai multe persoane își doresc să se întoarcă la munca de la birou, întrucât nimic nu poate înlocui interacțiunea față în față, la locul de muncă, și beneficiile aduse de aceasta. În continuare, îți prezentăm care sunt beneficiile ședințelor în persoană și ale reîntoarcerii la locul de muncă, cel puțin în sistem hibrid. 

Comunicare mai eficientă

Conform unui sondaj întreprins de Genesis Property, al cărei fondator este Liviu Tudor, un sfert dintre angajații respondenți au declarat că petrec între două și opt ore în ședințe online, în fiecare săptămână. De asemenea, 7,2% alocă între opt și 12 ore acestui tip de întâlniri online, iar 5,6% sunt blocați în astfel de ședințe mai bine de 12 ore, în fiecare săptămână. 

 

Așa cum probabil ai experimentat și tu, întâlnirile online nu sunt, de multe ori, cele mai bune. Unele persoane pot avea o conexiune la internet slabă și, astfel, nu vor fi prezente pe toată durata ședinței. Altele vor închide camera video și microfonul și vor asculta ședința fără să se implice în mod activ. Menționăm și cazul în care ceea ce s-a dorit să se transmită nu a fost înțeles pe deplin, din cauza barierelor de comunicare. De aceea, ședințele și întâlnirile față în față vor fi întotdeauna mai eficiente decât cele online, pentru lămurirea anumitor neînțelegeri. 

Luarea deciziilor mai rapid 

Având în vedere faptul că este mai eficientă comunicarea față în față, deciziile vor fi luate mult mai rapid. De ce se întâmplă acest lucru? La o ședință online, este posibil ca angajații să nu se sincronizeze și să nu intre toți în conferință. În cazul unei ședințe față în față, anunțată chiar și cu câteva ore înainte, deciziile pot fi luate mult mai ușor și mai repede, având în vedere că toți cei implicați vor fi prezenți și mult mai atenți la ceea ce se discută în acel moment. 

Îmbunătățirea comunicării non-verbale

Comunicarea non-verbală este la fel de importantă precum cea verbală. De multe ori, observi că unele persoane spun ceva, dar, din mimică sau din poziția corpului, par să spună cu totul altceva. Întâlnirile online nu permit observarea comunicării non-verbale decât într-o mică manieră sau, din contră, pot cauza probleme, când anumite gesturi pot fi înțelese în mod greșit. De aceea, ședințele față în față reprezintă cea mai bună modalitate pentru a îmbunătăți comunicarea non-verbală. 

Construirea unei culturi organizaționale puternice

Nu în ultimul rând, discutăm și despre construirea unei culturi organizaționale puternice. Așa cum probabil știi deja, conceptul de cultură organizațională este unul complex și se referă la atitudinile, valorile, normele, convingerile, obiceiurile și altele asemenea, care aduc angajații împreună. Fiecare om contribuie la formarea culturii organizaționale, astfel că este nevoie de interacțiuni față în față, pentru acest lucru. De asemenea, cultura organizațională poate fi considerată în continuă schimbare, având în vedere faptul că o companie dorește permanent să evolueze, pentru a oferi atât clienților, cât și angajaților tot ceea ce este mai bun. Așadar, o cultură organizațională puternică poate fi construită și menținută numai cu ajutorul interacțiunii fizice între angajați, având în vedere toate beneficiile menționate până acum. 

 

În concluzie, chiar dacă, în ultimii ani, a apărut nevoia unui sistem de muncă hibrid, este bine de reținut faptul că angajații își doresc și interacțiuni față în față, în special când vine vorba despre ședințe. 

 

Sursa foto: Shutterstock 

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Zona dedicată retailerilor sport din Palas se dezvoltă. JD Sports deschide primul său magazin din Iaşi
11/04/2025 16:24

 JD Sports, unul dintre retailerii globali in domeniul articolelor sportive si streetwear, a deschis pe 11 aprilie 2025 primul său magazin din Iasi, in ansamblul Palas. Această inaugurare marchează ince ...

Top 5 dezvoltatori de sloturi cu oferte de rotiri gratuite de excepție
11/04/2025 13:37

 img link  Top 5 producători de sloturi cu cele mai atractive promotii de rotiri gratuite Industria jocurilor de noroc online se află intr-o perioadă de crestere rapidă, iar anul 2025 aduce noi ...

 Cât costă o boxă de spălătorie auto self-service? Ghid complet pentru antreprenori
11/04/2025 12:13

 Cat costă o boxă de spălătorie auto self-service? Ghid complet pentru antreprenori  Spălătoriile auto self-service au devenit tot mai populare in randul antreprenorilor care doresc să-si desc ...

Cate carduri de debit poate avea o persoana? Iata avantajele oferite de acest instrument financiar
11/04/2025 12:04

 Cardurile reprezintă un instrument financiar extrem de util si versatil, iar intrebarea „Cate carduri de debit poate avea o persoană?” este una care merită o clarificare. Majoritatea b ...

46 de persoane descoperite de ITM fără contracte de muncă în două fabrici de confecţii din Brăila / S-au dat amenzi de 450 de mii de lei
10/04/2025 12:23

Inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila au descoperit, la inceputul lunii aprilie, 46 persoane care munceau in două fabrici de confecţii fără a avea incheiate contracte individuale ...

Cele mai fiabile mașini pentru utilizare comercială
10/04/2025 10:12

Cele mai fiabile masini pentru utilizare comercială Dacă detii sau administrezi un business care depinde de transport zilnic – fie că e vorba de livrări, interventii, constructii sau servicii m ...

 Sărbători Pascale alături de familie, la Palas: premii la cumpărături și labirintul cu surprize pentru cei mici
09/04/2025 09:43

 Sărbători Pascale alături de familie, la Palas: premii la cumpărături si labirintul cu surprize pentru cei mici Pentru că „Familia merită tot timpul tău liber”, Palas te pregăteste p ...

08/04/2025 17:52

 O veste dură loveste industria grea din vestul Romaniei. Fabrica de vagoane marfă Astra Rail Industries din Arad se va inchide, iar aproape toti angajatii vor fi concediati.   "Cutremur econ ...

Transferul unui imobil pe numele altcuiva! Ce prevede legea
08/04/2025 14:26

Transferul unui imobil pe numele altcuiva este un procedeu legislativ complex, iar proprietarii trebuie să tină cont de mai multe etape. Fie că este vorba despre vanzare, donatie, intretinere sau alte modali ...

E-gamingul și perspectivele economice ale industriei de jocuri cazino în România
08/04/2025 13:29

E-gamingul si perspectivele economice ale industriei de jocuri cazino in Romania În ultimii ani, modul in care oamenii din Romania isi petrec timpul liber a inceput să se schimbe. Din ce in ce mai mul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei