Rămas singur, un pensionar caută prieteni pentru masa de Crăciun
Dimensiune font:
Un bărbat de 75 de ani, rămas văduv după ce soția lui a murit de cancer în urmă cu câteva luni, a lansat un apel sfâșietor pentru găsirea unui prieten cu care să împartă masa de Crăciun. „Nu pot să trec singur prin această perioadă a anului”, spune Tony Williams.
Tony Williams, care locuiește în orășelul Alton, din Marea Britanie, spune că a lăsat pliante în cartierul în care locuiește, promițând o „sărbătoare somptuoasă, cu vinuri fine și o conversație bună”.
Soția lui William, Jo, a murit de cancer pancreatic în luna mai a acestui an, la scurt timp după ce cuplul s-a mutat în Alton, ca ea să fie mai aproape de sora ei. Așa se face că bărbatul de 75 de ani nu are prieteni în zonă și se teme să fie de unul singur de sărbători, scrie The Sun.
De când a rămas văduv, bărbatul se luptă cu singurătatea și cu pierderea sufletului lui pereche, Jo, cu care era căsătorit de 36 de ani.
De profesie fizician, Tony spune cu lacrimi în ochi că soția lui a fost cea mai frumoasă persoană pe care a întâlnit-o vreodată. ”Era totul. Eram suflete pereche. Totul s-a întâmplat atât de repede. A murit în brațele mele în nouă zile"
Williams a mai făcut un apel într-un ziar local pentru ca oamenii să-i trimită scrisori în timpul carantinei, ceea ce s-a dovedit a fi un succes răsunător, cu căsuța sa de e-mail fiind inundată de oameni care doreau să-i transmită tot binele din întreaga lume, scrie observatornews.ro.
„Nu pot să trec singur prin această perioadă a anului. Îmi place să gătesc și sunt un pic cunoscător de vinuri, dar ceea ce decid să gătesc depinde de cine mi se va alătura”, a mai spus el.
Deși are doi frați și o soră, niciunul nu locuiește în apropiere și, fiind vulnerabil la virus, pensionarul a fost reticent în a petrece Crăciunul în casele fraților săi, care au copii și nepoți
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau