Apreciați deopotrivă de sportivi, dar și de persoanele care nu trec prea des pe la sala de antrenamente, pantofii tip sneakers au devenit un „must have” pentru oricine are o garderobă cu stil sau pentru colecționarii de obiecte sportive. Mereu vor atrage atenția prin formele și culorile lor, dar mai ales pentru confortul pe care îl oferă. Sneakerșii Nike sunt preferații bărbaților, în special ai celor care iubesc antrenamentele sportive. Cei care îi aleg pot fi siguri de rezultate și chiar de performanță, pentru cei care își doresc acest statut și nu degeaba sneakerșii Nike poartă numele zeiței victoriei în mitologia greacă.
Dacă la început au fost creați special pentru atleți, forma, culorile și confortul lor au făcut în așa fel încât au fost incluși și în ținutele de zi cu zi. Mai mult, urmărind comunitatea sneakerhead, putem observa că acest tip de pantofi face parte și din ținutele de petrecere, completând foarte bine cămașa, sacoul și papionul aferente sau cravata prinsă discret cu un ac. Chiar dacă la o primă vedere pot părea piese distonante, se completează foarte bine și dau un aer cool celui care alege o astfel de combinație.
Și dacă tot am vorbit despre sneakerhead, poate ar fi nevoie și de puțină istorie. Termenul a apărut la sfârșitul anilor ’70 în New York, iar dezvoltarea mișcării a fost influențată de cultura hip-hop și de baschet. Boom-ul a apărut zece ani mai târziu, când Nike a devenit sneakers-ul preferat al baschetbalistului Michael Jordan, în vogă în acei ani. Așa au apărut și modelele de colecție, și piesele celebre purtate de sportivi care au ajuns la cote fabuloase în casele de licitații.
Un sneakerhead este o persoană care are foarte mulți sneakerși de top, o colecție impresionantă pe care orice iubitor al mărcii Nike o poate face. Este suficient doar să urmărească modele apărute pe piață, să tragă cu ochiul la cele devenite deja „vedete” și să se afilieze apoi comunității.
Pentru cei care sunt la început de drum, prima recomandare ar fi o pereche de sneakers Nike barbati care pot fi accesorizate ușor atât pentru sportivi, cât și pentru cei care încă nu și-au făcut abonament la o sală de antrenamente sau încă nu sunt iubitori ai vreunui sport.
Colecțiile de acest fel reunesc modele diferite, realizate din piele naturală, piele întoarsă sau material textil cu tălpi din cauciuc vulcanizat durabil, în culori diferite. Designerii au ales combinații curajoase, de albastru cu portocaliu, verde suedez, chiar teme de albastru, galben și portocaliu care nu doar sunt foarte plăcute și atrag atenția, ci oferă și o tentă elegantă celor care aleg să-i poarte. Asta fără a mai vorbi despre modele clasice în alb și negru.
Un sneakerhead adevărat trebuie să aibă cunoștințe despre modelele populare de sneakers, multe dintre ele fiind foarte mult apreciate și de case celebre de modă.
Celebritatea sneakerșilor Nike a făcut ca unele modele să fie vândute cu sume impresionante, așa cum este Nike Waffle Racing Flat, sneakerșii cunoscuți si sub denumirea de ”Moon Shoe”. Au fost creați într-o ediție limitată, de doar 10 perechi. Acești sneakerși au fost atât de căutați, încât prețul ultimei perechi a ajuns să coste 850,000 de dolari. Acest model a fost folosit pentru prima dată de către alergătorii care au participat la Jocurile Olimpice din 1972.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau