Stai la BLOC și vrei ANIMALE de companie? Ai nevoie de acordul vecinilor
Dimensiune font:
Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care o timişoreancă, susţinută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe.
Procesul prin care a fost cerută anularea hotărârii de Consiliu Local a fost deschis în mai 2019, la Tribunalul Timiş. Timişoreanca a arătat în instanţă că, din punctul său de vedere, „condiţionarea deţinerii de animale de companie în apartamente de acordul expres al vecinilor limitrofi, astfel cum s-a făcut prin hotărârea de Consiliu Local, constituie o intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”, scrie Adevărul.
În primă instanţă, Tribunalul Timiş a admis cererea, însă Curtea de Apel a întors decizia şi a dat dreptate Consiliului Local.
„Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, au arătat judecătorii.
Tototdată, judecătorii au decis că prin hotărârea adoptată Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare prin stabilirea unor norme care exced competenţelor sale legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau