Un exemplar din prima ediţie a cărţii "Harry Potter şi Piatra Filozofală", vândut cu 60.000 de lire sterline
Dimensiune font:
Un exemplar din prima ediţie a cărţii "Harry Potter şi Piatra Filozofală", folosit de un părinte pentru a-şi învăţa copiii să citească în limba engleză, a fost vândut la licitaţie cu suma de 60.000 de lire sterline (66.150 de euro), informează BBC.
Acea copie rară a celebrului volum din seria "Harry Potter" fusese evaluată la cel mult 30.000 de lire sterline.
Cartea, una dintre cele doar 500 de exemplare tipărite în format hardcover în cadrul primei ediţii, a fost scoasă la licitaţie de un cetăţean britanic care s-a stabilit în Luxemburg.
Licitaţia a avut loc marţi la casa Hansons Auctioneers din Straffordshire.
Vânzătorul, care a dorit să rămână anonim, a spus că a cumpărat cartea pentru copiii lui la aproximativ 18 luni după ce volumul apăruse pentru prima dată pe piaţă în iunie 1997.
El a mai dezvăluit că intenţionează să folosească banii obţinuţi în urma licitaţiei pentru a achita împrumuturile contractate pentru studiile universitare ale fiicei sale.
Oferta finală de preţ a fost formulată de un colecţionar privat din străinătate, care a licitat prin telefon.
Potrivit casei organizatoare, acesta a fost cel mai mare preţ plătit vreodată la licitaţie pentru un volum din prima ediţie a cărţii "Harry Potter şi Piatra Filozofală".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau