VIDEO - Alain Delon a împlinit 85 de ani
Dimensiune font:
Actorul şi regizorul Alain Delon, o figură emblematică a filmului francez şi un simbol al cinematografiei mondiale, s-a născut la Sceaux, Hauts-de-Seine, în apropiere de Paris, la 8 noiembrie 1935.
La doar 17 ani, Alain Delon s-a înrolat în armata franceză, participând în războiul din Indochina. În 1955, a revenit la Paris unde a avut o serie de slujbe, printre care chelner, vânzător sau hamal în Les Halles, potrivit imdb.ro. Nemulţumit, se hotărăşte să înceapă o carieră în actorie, iar în 1957 îşi face debutul în filmul lui Yves Allégret „Quand la femme s'en mele”, urmat de o apariţie în "Sois Belle Et Tais-Toi".
A intrat în topul actorilor francezi, dar şi internaţionali, la doar 23 de ani fiind comparat cu Gerard Philipe şi Jean Marais, dar şi cu James Dean. Începând cu 1956, a fost cel mai vizibil actor al cinematografiei franceze, alături de Louis de Funes şi Jean-Paul Belmondo, jucând în peste 100 de filme şi având peste 100 de milioane de vizionări.
Primul rol principal l-a avut în filmul "Christine", unde a jucat alături de Romy Schneider. Au urmat o serie de filme devenite clasice, printre care: ''Plein Soleil'' (1960), în regia lui René Clément, ''Rocco e i suoi fratelli'' (1960), regizat de Luchino Visconti, avându-i ca parteneri pe Renato Salvatori şi Annie Girardot. În 1962 a apărut alături de Monica Vitti în ''L'Eclisse" (Eclipsa)', în regia lui Michelangelo Antonioni, apoi în ''Il Gattopardo'' (Ghepardul, 1963), alături de actorii Burt Lancaster, Claudia Cardinale, Giuliano Gemma şi Terence Hill, care a obţinut premiul Palme d'Or la cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. În 1963 a jucat în ''La Tulipe noire'' de Christian-Jaque. Rolul Jeff Costello din ''Le Samourai'' (1967) în regia lui Jean Pierre Melville l-a consacrat pe actor în rolul luptătorului rebel.
Debutul la Hollywood a fost cu filmul "Once a Thief" (1965), urmat de peliculele "The Lost Command", "Texas Across the River" şi "Yellow Rolls-Royce", precizează site-ul amintit.
Alain Delon a lucrat cu mari nume ale cinematografiei franceze şi italiene, precum Yves şi Marc Allegret, Rene Clement, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni, Henri Verneuil, Jacques Deray, Georges Lautner, Joseph Losey, Jean-Luc Godard şi Louis Malle, şi i-a avut parteneri pe Romy Schneider şi Jean Gabin, Burt Lancaster şi Catherine Deneuve, Simone Signoret şi Yves Montan, Lino Ventura şi Marlon Brando. Cu mulţi dintre ei a fost prieten şi în viaţa sa personală.
În anii '80 s-a afirmat ca regizor şi a abordat roluri sofisticate precum cel din ''Un amour de Swanh (1984). Debutul în televiziune a fost în 1988, cu serialul ''Cinéma''. În 1998, l-a reîntâlnit pe Jean Paul Belmondo în comedia lui Patrice Leconte, ''Une chance sur deux''.
În ultima perioadă, Alain Delon s-a relansat în lumea teatrului, în care a debutat în 1961, în piesa lui John Ford ''Dommage qu'elle soit une putain''. În 2004, a evoluat în ''Les montagnes russes'' de Eric Assous. Apoi, împreună cu Mireille Darc, a apărut într-un alt spectacol, pe scena de la Marigny, în ''Sur la route de Madison'', după un roman de Robert James Waller, regia Anne Bourgeois. În 2008, a jucat în ''Love Letters", cu Mireille Darc şi Anouk Aimée.
Începând din ianuarie 2011, Alain Delon a jucat împreună cu fiica sa, Anouchka, în piesa ''Une journée ordinaire'', cu care, în 2013, a efectuat un turneu în Franţa.
Actorul a primit, în 1972, premiul David de Donatelli la Festivalul de la Taormina, iar în 1984 a fost distins cu Premiul César pentru rolul din ''Nôtre Histoire'', în care a jucat alături de Nathalie Baye, iar în februarie 1995 i-a fost acordat premiul Ursul de Aur pentru întreaga sa carieră, la Festivalul de la Berlin. După Jean-Paul Belmondo în 2011, Festivalul de la Cannes i-a adus în 25 mai 2013, un omagiu întregii cariere cinematografice a actorului Alain Delon, în ajunul anunţării palmaresului celei de-a 66-a ediţii, prin proiecţia filmului ''Plein Soleil'' (1960), al lui René Clément, într-o versiune restaurată inedită.
Alain Delon este Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor (1986) şi Cavaler al Legiunii de Onoare (1990). A fost promovat la rangul de officier (ofiţer) în 2005.
Din 1984, Delon locuieşte în Elveţia, în regiunea Geneva, iar în luna martie 2000 a primit cetăţenia elveţiană.
Actorul francez a avut o legătură de cinci ani cu actriţa Romy Schneider, apoi s-a căsătorit cu Nathalie Delon, împreună cu care are un fiu, Anthony, care a moştenit nu doar talentul, ci şi trăsăturile fizice ale tatălui. După despărţirea de Nathalie, a avut o relaţie de 15 ani cu actriţa Mireille Darc. Ulterior, a avut o legătură cu modelul olandez Rosalie van Bremen, care i-a dăruit doi copii - Anouchka şi Alain-Fabien, dar cei doi s-au despărţit în octombrie 2002.
În august 2014, actorul francez Alain Delon a fost internat, la Paris, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Actorul fusese internat şi în septembrie 2013 şi în 2012, din cauza unei aritmii cardiace.
În mai 2017, actorul anunţa, la Festivalul internaţional al filmului poliţist de la Liege, intenţia de a pune capăt carierei sale cu un ultim film şi o ultimă piesă de teatru. "Am vârsta pe care o am. Am avut cariera pe care am avut-o. Voi închide cercul. Nu este sfârşitul vieţii, ci un sfârşit de carieră", mărturisea Delon pentru AFP.
O lună mai târziu, în iunie 2017, Alain Delon a fost invitat de onoare la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, unde a fost proiectat filmul său "Afacerea Pigot".
Actorul Alain Delon la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, la Cluj-Napoca, 2017.
"Sunt foarte fericit să fiu aici şi am să vă spun de ce: sunt fericit pentru că în seara asta v-am adus soarele şi cu asta mă pot mândri. Filmul 'Afacerea Pigot' este primul film pe care l-am produs, regizat şi interpretat. Mulţumesc pentru invitaţia de a fi aici şi sunt foarte fericit şi foarte mândru", spunea Alain Delon, la Cluj.
Alain Delon a primit, în mai 2019, un trofeu Palme d'Or onorific pentru întreaga carieră la Festivalul de la Cannes şi a mulţumit publicului prezent la eveniment.
"De multă vreme nu am mai plâns atât de mult", a mărturisit starul, în momentul în care a primit acea recompensă din mâinile fiicei sale, Anouchka, relata AFP. "Dacă sunt un star, atunci publicului trebuie să-i mulţumesc şi nimănui altcuiva", a adăugat actorul
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau