VIDEO - Sophia Loren revine pe marile ecrane după 11 ani de absență. Ea va juca alături de fiul ei, Edoardo Ponti
Dimensiune font:
După mai mult de un deceniu fără să fi apărut pe marile ecrane, Sophia Loren revine la cinematografie cu filmul „The Life Ahead” („La vita davanti a se”, un film produs de Netflix în care legendara actriţă joacă rolul lui Madame Rosa sub îndrumarea fiului său, regizorul Edoardo Ponti, relatează EFE.
„Mă bucură foarte mult să lucrez cu fiul meu, ador să colaborez cu el. Avem un suflet comun”, a spus actriţa într-un colocviu care a urmat prezentării online a filmului „The Life Ahead”, ce va fi lansat oficial pe Netflix în data de 13 noiembrie.
Sophia Loren, în vârstă de 86 de ani şi a cărei ultimă incursiune în cinematografie a fost în filmul „Nine” (2009) de Rob Marshall, a răspuns alături de Ponti la întrebările unei alte legende a filmului italian, Isabella Rossellini, care a mărturisit că simte o oarecare invidie având în vedere că ea nu a colaborat niciodată la un film alături de părinţii săi, Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini.
„Mama ta, Edoardo, a fost pentru mine un exemplu, o manieră unică de a fi femeie (...) Sophia ne-a demonstrat că femeile italiene nu sunt mame supuse, ci femei pline de mândrie care îşi ţin familiile unite”, a spus Isabella Rossellini.
La rândul ei, Sophia Loren a explicat că mama sa a fost o mare sursă de inspiraţie pentru interpretarea sa din filmul „The Life Ahead”, o dramă despre o prietenie neobişnuită înfiripată între un adolescent imigrant senegalez (Ibrahima Gueye) şi o bătrână supravieţuitoare a Holocaustului (Sophia Loren).
„Am vrut mereu să fiu ca mama mea. Era o femeie minunată, puternică, o femeie incredibilă”, a spus ea. „Madame Rosa avea aceaşi fragilitate şi acelaşi tip de emoţii ca şi mama mea. În cel de-al Doilea Război Mondial, când eram mică (...), mama a suferit foarte mult, dar nu a vorbit niciodată despre asta: chiar şi atunci când era moartă de frică, era mereu alături de noi suportând lucruri cumplite, bombardamentele şi războiul la Napoli”, a rememorat actriţa.
Edoardo Ponti, care în timpul colocviului a schimbat multe gesturi de tandreţe cu mama sa, a încercat să explice de ce trebuie să o înţelegem pe Sophia Loren dincolo de mitul pe care îl reprezintă pe marele ecran.
„Cred că motivul pentru care lumea empatizează cu ea, atunci când joacă, este pentru că ea nu s-a simţit niciodată confortabil cu statutul de divă: alţii i l-au aplicat, un lucru cu care ea nu s-a împăcat niciodată”, a spus regizorul filmului şi fiul Sophiei Loren.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau