Ziua Internațională a Bărbaților
Dimensiune font:
La 19 noiembrie 2020 este marcată Ziua internaţională a bărbaţilor. Marcarea acestei zile are drept scop sprijinirea fiecărei persoane în parte, a familiilor, a comunităţilor religioase, a organizaţiilor guvernamentale sau non-guvernamentale pentru influenţarea pozitivă a vieţilor bărbaţilor şi băieţilor din societate, promovând necesitatea de a-i valoriza pe aceştia, sănătatea şi bunăstarea lor, potrivit www.internationalmensday.com.
Ziua internaţională a bărbaţilor precede Ziua universală a copiilor, celebrată la 20 noiembrie, formând astfel o perioadă de 48 de ore de sărbătoare pentru bărbaţi şi copii şi pentru relaţia specială pe care aceştia o împărtăşesc. Dr Jerome Teelucksingh, din Trinidad & Tobago, iniţiatorul acestei zile, preciza că ''marcarea Zilei internaţionale a bărbaţilor face parte dintr-o revoluţie globală a iubirii'', fiind marcată de oameni din toate categoriile sociale, care depun eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor.
Este marcată începând cu anul 1999, prin organizarea de manifestări, seminarii publice, forumuri, conferinţe, festivaluri sau strângeri de fonduri în scopuri caritabile, activităţi şcolare sau discursuri publice în instituţii, slujbe religioase sau decernarea de premii. Este, deopotrivă, o ocazie potrivită pentru a le mulţumi celor ce-şi dedică viaţa în sprijinul comunităţii, fie ei poliţişti, pompieri, militari, personal sanitar, preoţi sau formatori de opinie. Această zi este sărbătorită în mijlocul familiei, alături de toţi cei dragi.
Au existat iniţiative de marcare, la nivel internaţional, a unei astfel de zile încă din anii '60, în luna februarie, pentru a fi aproape de 8 martie, zi dedicată femeilor. State precum Canada, Franţa, SUA, Columbia, Rusia, Canada, China, au încercat instituirea unei astfel de zile la nivel naţional. Cotidianul New York Times relata, la 24 februarie 1969, despre încercări de instituire din partea unor grupuri de bărbaţi a zilei internaţionale a bărbatului la 23 februarie, drept un echivalent al zilei internaţionale a femeii, marcată pentru prima dată în 1909, potrivit internationalmensday.com.
În 1994, organizaţii din Statele Unite, Europa şi Australia au marcat această zi în februarie, la iniţiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri, anul următor însă evenimentul nu s-a mai bucurat de acceaşi organizare. Cu toate că multe state au renunţat la marcarea acestei zile, Asociaţia Malteză pentru Drepturile Bărbaţilor a continuat să o celebreze. În 1999, Trinidad şi Tobago au marcat această zi la data de 19 noiembrie, bucurându-se de succes în ţările din zona Caraibilor. În anul 2009, Comitetul Asociaţiei Malteze pentru Drepturile Bărbaţilor a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaţilor să fie sărbătorită la 19 noiembrie, aliniindu-se, astfel, cu celelalte ţări care începuseră să o celebreze la această dată.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, la 3 februarie 2016, un proiect de lege pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului, România aliniindu-se şi ea acestei sărbători internaţionale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau