Mișcare importantă în lumea finanțelor: Balanța Buddy, un AI antrenat să citească balanțele contabile, se lansează pe 19 iunie

IMG-20240628-WA0004 (1)(1)

Dimensiune font:

| 17-06-2024 09:11

 Procesarea datelor financiare devine mult mai ușoară cu Balanța Buddy. Din 19 iunie, “Balanța Buddy - AI accelerated financing” va însemna un avantaj competitiv pentru toți cei care aleg să o folosească. Acest instrument AI poate analiza, extrage și verifica rapid datele din balanțele contabile, oferind rezultate în doar 20 de secunde. În prezent, această sarcină poate dura între 15 minute și 4 ore atunci când este realizată manual. 

Ideea vine de la doi oameni cu mare experiență, Alinda Bănică și Răzvan Pistolea, care revoluționează astfel procesarea datelor financiare, oferind beneficii de timp și resurse firmelor. 

După aproape 20 de ani de analiză financiară, Alinda Bănică a făcut echipă cu Răzvan Pistolea, unul din cei mai buni specialiști din Europa pe AI, CEO al Aiception, pentru a crea Data Driven Fintech SRL. Scopul este eliberarea instituțiilor financiare de miile de ore petrecute în introducerea balanțelor. Astfel, companiile se pot concentra pe dezvoltarea produselor lor și deservirea mai bună a clienților. 

Balanța Buddy este un AI antrenat să citească balanțele contabile, astfel încât să poată extrage din ele informațiile necesare finanțatorilor (bănci, companii de leasing, IFN-uri) sau asiguratorilor pentru a face analiza financiară a companiilor. Produsul este deja utilizat cu succes de patru luni de una dintre băncile din România din top 5. 

„Fiecare bancă, IFN, companie de leasing, asigurator de risc financiar poate să aibă un format al lui de analiză. Balanța Buddy extrage datele și le poate pune în formatul de analiză financiară, oricare ar fi el”, explică Alinda Bănică. 

Printre beneficiile esențiale oferite de Balanța Buddy se numără viteza-datele sunt procesate complet într-un minut, acuratețea-erorile umane sunt minimizate prin verificări avansate și eficiența-sunt primite avertismente și alerte dacă AI-ul nu este sigur de date. Balanța Buddy afișează erori acolo unde identifică greșeli contabile, acestea pot fi vizualizate, iar analistul financiar poate interveni pentru a le corecta manual.

Sistemul este și foarte bine securizat, precizează Răzvan Pistolea. „Fiind datele interne ale unei companii, pot reprezenta date foarte sensibile și tocmai de aceea noi avem un sistem foarte avansat de securitate”, subliniază specialistul AI. 

În prezent, persoanele care procesează balanțe, apoi interpretează analiza financiară, au nevoie de foarte mult timp pentru a-și duce sarcinile la bun sfârșit. Prin utilizarea AI Balanța Buddy, orele folosite pentru aceste analize se transformă în timp petrecut pentru a oferi clienților servicii personalizate. Se oferă astfel o mai mare atenție nevoilor clienților, fără să fie necesară sporirea resurselor. 

Pentru a testa Balanța Buddy și a percepe avantajul competitiv, cei interesați se pot înscrie la evenimentul de lansare, din 19 iunie 2024. Finanțatorii și asiguratorii pot pune la lucru instrumentul bazat pe inteligența artificială, pentru a vedea cât de rapid se pot extrage informațiile, cu Balanța Buddy. Analiză, procesare și valoare adăugată cu un singur instrument, acum disponibil pe piața din România.  

RSPV:  0726363128 

Vă puteți înscrie la evenimentul de lansare aici:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdQ680ARCBvm4l49-Yar35O41coCyeuO2TiHYgqWIx2Thd7sQ/viewform 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
Moldova de Muntenia (A7) și Transilvania (A13). Termene de finalizare VIDEO
28/09/2024 21:24

 Regiunea Moldovei, deconectată de restul Romaniei, din lipsa de autostrăzi, va beneficia, intr-un final, de ceea ce merită: un drum de mare viteză ce va lega Moldova de Transilvania (A13) si altul, ce ...

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
27/09/2024 10:25

Ultimii ani au reprezentat o perioadă complicată, in multe privinte, iar acest lucru a fost si continuă să fie resimtit la toate nivelurile societătii. Din punct de vedere economic, am parcurs multe transf ...

Cerere uriașă de dolari
26/09/2024 20:02

Respingerea planului de armistitiu propus Israelului si Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii fată de risc pe plan international. Cresterea cererii de ...

Dunărea tot crește, iar localnicii se tem de inundații
25/09/2024 14:10

Debitul Dunării creste văzand cu ochii, iar localnicii stau cu frica-n san pentru că isi amintesc de inundatiile din 2006. Situatia ar putea fi critică la sfarsitul acestei săptămani, după cum arată pro ...

Toamna vine cu scumpiri în lanț: pe lângă inflație bubuie și efectele secetei
25/09/2024 11:30

Toamna anului 2024 nu vine numai cu temperaturi record, ci si cu scumpiri in lant, după cum anuntă analistii economici. Inflatia destul de ridicată din zona euro afectează si Romania, care de altfel e pe pr ...

România se îndatorează din ce în ce mai mult
24/09/2024 19:31

Pentru a putea sustine super-ofertele electorale, guvernul indatorează tot mai mult Romania si o pune intr-o pozitie delicată fată de marile agentii de rating, ceea ce ar putea majora costurile imprumuturilo ...

Marcel Boloș anunță că deficitul poate urca la 8%: Amnistia fiscală nu garantează încasarea restanțelor
24/09/2024 06:55

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre riscul ca deficitul să ajungă anul acesta la peste 8% că există acest risc din perspectiva veniturilor pe care le-au cuprins pe componenta de di ...

Impozitul progresiv iese din calcul. Explicația lui Marcel Boloș: 'Se potriveşte doar în perioadele în care statele sunt dezvoltate/ Continuăm cu cota unică'
24/09/2024 06:45

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătand că este nevoie in continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea ...

Afacerile românești se prăbușesc: Insolvențele cresc accelerat, facturile se plătesc mai greu și se deschid tot mai puține firme
23/09/2024 15:24

Afacerile romanesti o iau la vale. Numărul insolventelor a crescut in prima jumătate a acestui an cu 8,32% fată de aceeasi perioadă a anului trecut, relevă un studiu Coface Romania. Facturile se plătesc m ...

 Angajații consideră că training-urile nu le sunt de folos în activitatea de zi cu zi
23/09/2024 13:48

Majoritatea angajatilor se inrolează in programe de training pentru dezvoltarea personală, si nu pentru avansarea in carieră, arată un studiu realizat de EY Romania, punand sub semnul intrebării eficacitat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei