Calendarul zilei, 28 ianuarie. Sfântul Efrim Sirul. Rugăciune atotvindecătoare
Dimensiune font:
Pe 28 ianuarie, Biserica Otrodoxă în cinstește pe Sfântul Efrem Sirul. Cuviosul Efrem s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană, într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal.
Învăţătura creştină o primește prin intermediul Sfântului Iacov, episcopul de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani.
Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei. Îl ajută pe acesta să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri.
Unul dintre biografii povesteşte cum Sfântul a reuşit să alunge trupele persane staționate în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muşte şi ţânţari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei. Astfel, acestea au fost silite să părăsească provincia.
Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care ameninţa Persia, s-a sfârşit, precum se ştie, cu un dezastru.
Succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreaţa armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului.
Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârşitul secolului al III-lea. Printre oraşele retrocedate Persiei era şi Nisibe.
Pentru a scăpa de cruda persecuţie care bântuia pe atunci în Persia, mare parte din populaţia creştină a abandonat Nisibe. Efrem a mers împreună cu conaţionalii săi şi s-a aşezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid. În final, s-a stabilit la Edessa. Aici a petrecut zece ani din viaţă ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic.
Cu toate acestea, s-a arătat interesat de cele ce priveau populaţia Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public.
Pe vremea aceea, cel puţin zece secte activau în Edessa. Sfântul Efrem Sirul s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes.
Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale. În afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor datează din timpul şederii sale la Edessa. Este vorba de predici, imne, tratate exegetice.
Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii şcolii persane de teologie. Aceasta era numită aşa pentru că primii ei studenţi şi profesori erau creştini persani refugiaţi din 363.
La moartea sa, Sfântul Efrem Sirul a fost îngropat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumaţi străinii.
În afara unei opere impresionante, Sfântul Efrem este autorul uneia dintre cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei.
Iat-o:
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului tău.
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”
sursa evz.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau