Papa Francisc a acceptat demisia arhiepiscopului de Paris, acuzat că ar fi avut o relaţie cu o femeie
Dimensiune font:
Papa Francisc a acceptat demisia arhiepiscopului de Paris, monseniorul Michel Aupetit, a anunţat joi într-un comunicat Biroul de presă de la Vatican, adăugând că un administrator apostolic a fost numit la conducerea diocezei din capitala Franţei, informează AFP și Agerpres. "Sfântul Părinte a acceptat demisia prezentată de monseniorul Michel Aupetit şi, în paralel, l-a numit pe monseniorul Georges Pontier în funcţia de administrator apostolic al Arhidiocezei din Paris", precizează comunicatul publicat de Vatican.
La sfârşitul lunii noiembrie, Michel Aupetit şi-a prezentat demisia în faţa papei Francisc după ce a fost acuzat, în mai multe articole apărute în presă, că ar fi întreţinut o relaţie intimă cu o femeie, faptă pe care a dezminţit-o categoric.
Joi, într-un comunicat separat, Conferinţa episcopilor francezi a confirmat decizia papei Francisc, comunicată de nunţiul apostolic din Franţa, precum şi numirea lui Georges Pontier, arhiepiscop emerit de Marsilia, în funcţia de administrator apostolic al Parisului.
Numit în 2017 arhiepiscop de Paris, monseniorul Aupetit, în vârstă de 70 de ani, ar fi avut în 2012 "un comportament ambiguu cu o persoană foarte prezentă în faţa lui", a recunoscut Arhidioceza din Paris. Nu a fost vorba despre o relaţie amoroasă, nici despre o relaţie sexuală, a precizat Arhidioceza pariziană, adăugând că Michel Aupetit "s-a pus, în epocă, la dispoziţia superiorilor săi ierarhici".
Michel Aupetit a fost promovat în funcţia de episcop auxiliar în 2013. După un singur an, a primit o dioceză cu drepturi depline, cea din Nanterre. Trei ani şi jumătate mai târziu, în 2017, Michel Aupetit, care spunea că era "un preot de la ţară", a urcat în fruntea ierarhiei celei mai mari dintre arhidiocezele urbane din Franţa.
Arhiepiscopul parizian, care a gestionat reconstrucţia catedralei Notre-Dame după incendiul din 2019, este cunoscut pentru poziţiile sale stricte faţă de familie şi faţă de bioetică - a susţinut cu regularitate "marşurile pentru viaţă", care se opun întreruperilor voluntare de sarcină.
De asemenea, el s-a opus asociaţiilor gay în 2012 în timpul dezbaterilor care au precedat legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franţa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau