100 lei mită pentru un cal transportat fără licenţă
Dimensiune font:
* cărăuşul s-a ales cu amendă contravenţională şi o condamnare de un an şi patru luni * în schimb, nu i-a fost confiscat patrupedul
Atunci când a urcat, pe 22 mai 2020, calul său sur în dubă, ca să-l ducă de la Osoi la Tomeşti, Dorin P. (58 de ani) nu s-a gândit o clipă că poate da de belea. Ghinionul l-a lovit după nici 500 metri parcurşi, gospodarul fiind oprit de o patrulă a Poliţiei de Frontieră, chiar în dreptul fostei staţii de benzină din Osoi. Agenţii erau, de fapt, în căutare de contrabandişti de ţigări, iar autoutilitara condusă de Dorin li s-a părut suspectă. I-au cerut actele şi l-au pus să deschidă uşa din spate a vehiculului. Când au văzut calul din coadă şi stând cu spatele la ei, poliţiştii şi-au făcut cruce. L-au întrebat pe şofer dacă posedă act de proprietate pentru cal, avizul sanitar şi autorizaţia de transport animale. Au primit răspunsuri negative, aşa încât unul din agenţi s-a apucat să scrie procesul verbal prin care transportatorul să fie sancţionat cu amendă contravenţională. După ce a terminat, a pus un exemplar în asigurarea auto şi i-a lui Dorin înmânat hârtiile respective.
Dorin s-a întors cu spatele, s-a dus la dubă şi a revenit, returnându-i agentului asigurarea. Înăuntru era o bancnotă de 100 lei. Acesta şi-a chemat imediat colegul, care îşi continuase misiunea de control, oprind în trafic alte autovehicule. Şoferul s-a speriat şi a început să se roage de ei să nu-l amendeze că are deja de plătit „un miliard de lei” pentru diverse contravenţii. Poliţiştii nu s-au arătat deloc miloşi, l-au dus la sediul S.P.F.Ţuţora, unde au deschis dosar penal, reţinând bancnota de 100 lei drept probă. Calul n-a fost confiscat.
Amendat cu 600 lei, Dorin a fost trimis în judecată pentru dare de mită. Procesul s-a derulat la Tribunalul Iaşi, mituitorul fiind condamnat, pe 1 martie a.c., la un an de închisoare cu suspendare, fiindu-i, totodată, confiscată bancnota de 100 lei.
Procurorii au socotit pedeapsa prea mică şi au atacat sentinţa la Curtea de Apel, invocând că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, circumsanţa atenuantă. Judecătorii de aici le-a dat dreptate şi, prin sentinţa dată zilele trecute, au majorat pedeapsa la un an şi patru luni, din fericire, tot cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau