13.000 de pensionari ieşeni vor primi tichete sociale valorice
Dimensiune font:
Tichetele sunt acordate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă * valoarea unui carnet social este de 100 lei
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă din acest an pensionarii ieșeni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Acțiunea este organizată de către Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială. Acţiunea se află la a XIX-a ediţie.
Beneficiarii campaniei sunt circa 12.900 de pensionari ale căror pensii cumulate nu depășesc suma de 1.300 de lei inclusiv (pensionari de drept și pensionari pe caz de boală). Valoarea unui carnet cu tichete sociale este de 100 de lei, fiind compus din 10 tichete a 10 lei fiecare.
Pentru a primi astfel de tichete valorice pensionarii trebuie să se afle în baza de date a Casei Județene de Pensii, să aibă domiciliul în municipiul Iași și să se afle în plată cu luna noiembrie 2022.
Tichetele valorice sunt distribuite în perioada 16 decembrie 2022 – 15 martie 2023 în următoarele locuri: Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Str. Codrescu nr. 6 - pentru beneficiarii cu domiciliul în zona COPOU, Cantina de Ajutor Social, Str. Sf. Andrei nr. 70 - pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele Centru, Gară, Direcţia de Asistenţă Socială, Şos. Naţională nr. 43 - pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele Podu Roş, Bularga, Centrul de Cartier Nicolina, Str. Petre Ţuţea nr. 2 - pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Nicolina I şi II, Centrul de Cartier Păcurari, Șos. Păcurari nr. 34 - pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul/zona Pâcurari, Centrul de Cartier Tătăraşi, Str. Vasile Lupu nr. 8 - 2 - pentru beneficiarii zonelor Tătăraşi, Metalurgie, Tudor Vladimirescu, Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Str. Tabacului nr. 1A - pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele Alexandru cel Bun, Dacia şi Centrul de Cartier Frumoasa, Bd. Poitiers nr. 20 - 22 - pentru beneficiarii cu domiciliul în zonele Bucium şi Frumoasa. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau