20 hectare de teren au fost pârjolite într-un incendiu în Neamţ
Dimensiune font:
Peste 20 hectare de teren au fost pârjolite, luni, la Podoleni în urma unui incendiu care a fost pus intenţionat! Flăcările au ajuns lângă o gospodărie şi doar intervenţia promptă a pompierilor militari şi a voluntarilor din localitate a făcut ca aceasta să nu ia foc.
„Prin apel la 112, în jurul orei 11:36, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Negrești din comuna Podoleni. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la vegetația uscată, pe o suprafață mare, cu posibilitatea propagării la o gospodărie și la câțiva baloți de paie. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii voluntari din cadrul SVSU Podoleni alături de pompierii militari din cadrul Detașamentului Piatra Neamț. A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 20 hectare din cauza focului deschis în spații deschise”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
În ultimele săptămâni, zeci de incendii de mirişte au avut loc în Neamţ din cauza proprietarilor de terenuri care pun focul intenţionat pentru a le curăţa de vegetaţia uscată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau