30 de mașini, distruse prin foc la Neamț
Dimensiune font:
Un incendiu izbucnit la un parc de dezmembrări auto din localitatea Oglinzi, comuna Răuceşti, a distrus 30 de autoturisme, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa. La sosirea primelor echipaje de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la mai multe autoturisme şi la o construcţie din lemn, cu posibilitatea propagării la o locuinţă. „Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars 30 de maşini şi un camion provenite din dezmembrări, o magazie din lemn cu suprafaţa de aproximativ 20 metri pătraţi şi izolaţia din polistiren a unui perete al locuinţei pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi. Intervenţia a durat aproximativ trei ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unor scântei provenite de la un aparat pentru tăiere, a mai spus locotenentul Irina Popa.
Nu au fost victime.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Târgu-Neamţ cu 5 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD împreună cu voluntarii din cadrul SVSU Răuceşti cu două utilaje.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau