„AL MEU. Și handicapul, Și locul de parcare” - Campanie privind drepturile persoanelor cu handicap, desfăşurată la Iaşi
Dimensiune font:
* potrivit datelor oficiale, în județul Iași trăiesc 32.176 de persoane cu dizabilități, dintre care 3.459 copii * pentru aceştia, dreptul de a avea locuri de parcare rezervate la intrarea în instituţiile publice nu reprezintă un moft, ci o necesitate
În perioada 1 martie - 13 mai, la Iaşi se deruleză campania „AL MEU. Și handicapul, Și locul de parcare”, care are ca scop conştientizarea în rândul populaţiei a dreptului persoanelor cu dizabilități de a avea locuri de parcare speciale în cadrul instituţiilor publice. „Prin acțiuni derulate în cadrul acestei campanii ne-am propus promovarea respectării legislației și încurajarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, Ei sunt cetățeni cu drepturi depline, care îşi revendică locul în societate, demn și egal, iar pentru o incluziune socială reală și necondiționată, se impune accesul neîngrădit la locurile de parcare rezervate și semnalizate pentru persoanele cu dizabilități”, declară Bogdan Vasile Pitaru, președintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din România (APHR).
Potrivit datelor oficiale, în județul Iași sunt în prezent 32.176 de persoane cu dizabilități, dintre care 3.459 copii. Pentru aceştia, dreptul de a avea locuri de parcare rezervate la intrarea în instituţiile publice nu reprezintă un moft, ci o necesitate, campania, desfăşurată de Asociația Persoanelor cu Handicap din România - Filiala Județeană Iași în parteneriat cu Poliția Locală și Inspectoratul Județean de Poliție Iași, tocmai acest lucru propunându-şi, respectiv să informeze populaţia despre toate aceste lucruri, pentru o mai bună comunicare și înțelegere între persoanele care fac parte din această categorie și restul societății, în general.
Totodată, prin intermediul oamenilor legii, în cadrul campaniei vor fi scoase în evidență riscurile la care se expun cei care încalcă aceste drepturi. Concret, vor fi împărțite materiale informative și vor exista discuții cu șoferii, în mai multe parcări publice din Municipiul Iași. „Campania „AL MEU. Și handicapul, Și locul de parcare” promovează respectarea Legii nr. 488/2006, reactualizată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap la nivel național, modificată prin Legea 145 din 22 iulie 2020, care prevede că „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzilor se va face atât de către agenţii de circulaţie, cât şi de personalul de control cu atribuţii în acest sens, iar sumele obţinute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat”, a mai precizat Bogdan Vasile Pitaru, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din România. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau