„Ardeiuţii” de la LIIS au pus Iașul pe harta mondială a roboticii
Dimensiune font:
Echipa de robotică „Peppers” de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi a obţinut locul II la Premiul Motivate de la etapa internaţională a competiţiei mondiale de robotică FIRST World Championship Houston 2023. Astfel, „ardeiuţii” ieşeni (cum li se spune) aşează LIIS pe scena roboticii şi dau încă o dată tonul inovaţiilor din zona STEM.
Echipa de robotică „Peppers” de la Liceul de Informatică Iaşi (LIIS) este una dintre cele patru echipe ale elevilor români care, însoţiţi de mentori, au participat la Campionatul Mondial din Houston, din statul american Texas. Evenimentul s-a desfăşurat între 19 şi 22 aprilie şi au participat peste 192 de echipe din 23 de ţări din toată lumea. „Mereu am spus că ne motivează, că mă motivează. Le suntem recunoscători că reuşim la Iaşi să dăm tonul inovaţiilor din zona STEM, pentru imboldul pe care l-au sădit în şcoli că putem face robotică în România. Mentalitatea lor deschisă, dedicaţia, munca, perseverenţa, implicarea în dezvoltarea comunităţii, valorile FIRST, agerimea minţilor lor sclipitoare îmi oferă în fiecare zi bucuria că putem construi ceva pentru viitor în educaţie. Suntem mândri că au aşezat oraşul Iaşi, LIIS şi şcoala ieşeană pe harta mondială a roboticii. Ne-au transmis mereu încredere că totdeauna în educaţie se poate să fim şi mai aproape de nevoile de dezvoltare ale elevilor noştri, să intuim profesiile viitorului, să cultivăm pasiunile acestora”, a spus Adina Romanescu, directoarea Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi.
„Sunt uimitori, cu toţii!”
Pentru a ajunge la o astfel de performanţă precum este cea de la etapa internaţională a competiţiei mondiale de robotică FIRST World Championship Houston 2023, a fost nevoie de foarte multă implicare atât din partea elevilor, cât şi a profesorilor, a şcolii şi chiar a părinţilor acestora. „Sunt uimitori, cu toţii. Absolut toţi. Contribuţia fiecăruia este importantă şi valoroasă. Sunt exact ca o pasăre colibri care căra apă în ciocul ei minuscul şi o varsă peste un incendiu uriaş! Când alte păsări râdeau că e prea mică să stingă acel incendiu, colibri a noastră răspundea: eu îmi fac partea mea de treabă! Nu aţi stat pe gânduri să vă faceţi fiecare partea... Elevi, de la primul membru care a adus afişul cu concursul FTC, la profesoara Mirela Ţibu, care nu a ezitat să vă susţină şi să vă inspire, la părinţii voştri care v-au primit acasă târziu şi v-au dat voie sa le folosiţi creativ foehnul şi alte chestii, la direcţiunea care v-a susţinut, la sponsorii care v-au dat bănuţi pentru filament de imprimantă şi pentru other stuff, şi până la fiecare pasăre colibri ce a contribuit cu partea ei la reuşita voastră nemaipomenită. Fiecare pasăre colibri din acest complex de factori este un diamant preţios! Tot respectul meu pentru fiecare dintre voi: elevi, mentori, toată familia Mirelei, sponsori din toate vremurile, părinţi, prieteni, actuali şi foşti directori LIIS, portari, pedagog şi toţi ceilalţi pe care nu îi ştiu eu”, a spus Adina Romanescu, directoarea Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi.
„Au început construind roboţi şi au devenit caracterele puternice, liderii de mâine...”
Călătoria extraordinară a echipei de robotică Peppers (în traducere ardei) a Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi a început în 2019 şi a oferit celor peste 70 de tineri curajoşi care s-au alăturat în cele patru sezoane de FTC, şansa de a-si valorifica abilităţile, talentele, de a explora lumea STEM şi de a construi o comunitate puternică, interconectată prin pasiune şi dorinţa de a învaţa împreună şi unii de la ceilalţi. „Forţa inteligenţei colective, soluţiile tehnice inovative, branding-ul, promovarea echipei şi bucuria de a transmite către alţi copii ceea ce ei au descoperit şi realizat i-a adus echipei calificarea la campionatul mondial FTC 2023, de la Houston, Texas şi acest premiu. Este un rezultat excepţional care confirmă evoluţia echipei, consecvenţa cu care au luptat, alături de mentorii lor, alumni FTC 2017, pentru păstrarea şi demonstrarea valorilor FIRST. Au început construind roboţi şi au devenit caracterele puternice, liderii de mâine, oamenii extraordinari din spatele roboţilor, capabili sa construiască un viitor aşa cum şi-l doresc”, a spus mentorul echipei, Mirela Ţibu, profesoara de informatică de la LIIS.
Echipele României se întorc acasă cu premii
Ardeiuţii ieşeni nu sunt singurii elevi din România care au participat la etapa internaţională a competiţiei mondiale de robotică FIRST World Championship Houston 2023. Au mai fost elevii Ro2D2 de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, şi elevii TehnoZ de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti şi AutoVortex România din Bucureşti (calificaţi din campionatul Indiei).
Toate cele patru echipele româneşti s-au aflat pe podiumul Campionatului Mondial FIRST din Houston. Premiul Motivate Award Winner a fost câştigat de elevii ploieşteni Ro2D2. „Houston, you’ve got a problem: Ro2D2 is in town!”, au glumit membrii echipei când au aterizat în oraşul texan Houston.
Pe locul secund s-a aflat echipa de robotică ieşeană Peppers, cei de la TehnoZ Ochoa au urcat pe locul trei la competiţia de Design, iar Autovortex au ocupat locul trei la Control Award pentru cea mai bună programare a robotului. Echipa AutoVortex este prima echipă străină din lume care a reuşit să obţină locul 1 la un Campionat Internaţional de Robotică în SUA în anul 2021 la Chicago, unde a câştigat finala împotriva celor mai bune echipe americane. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau