Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
Dimensiune font:
În paralel cu acțiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, în această perioadă, în piețele agroalimentare din municipiu, reprezentanții EcoPiața SA testează și nivelul de nitrați pe care îl conțin legumele și fruncte expuse de către comercianți la vânzare.
După cum declară directorul EcoPiața SA, Radu Botez, verificările sunt efectuate cu ajutorul unui aparat care indică instantaneu concentrația de nitrați din aceste produse. „Încă de anul trecut am achiziționat un aparat care să ne ofere
măcar o idee asupra nivelului nitraților din fructe și legume. Aparatul poate efectua astfel de teste și asupra cărnii și peștelui, însă noi ne-am oprit doar la legume și fructe. În această perioadă premergătoare Sărbătorilor Pascale facem testări în toate piețele agroalimentare din oraș, sperând ca în urma verificărilor să putem identifica eventualele nereguli în comercializarea acestor produse”, a declarat Radu Botez.
Potrivit acestuia, în cazul în care în urma verificărilor efectuate de către inspectori sunt identificate fructe sau legume cu un conținut ridicat de nitrați, EcoPiața SA nu poate, conform legii, să retragă aceste produse de la comercializare, singura soluție pentru interzicerea vânzării acestora către popuație fiind sesizarea imediată a instituțiilor abilitate, respectiv Direcția de Sănătate Publică (DSP), Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC).
Potrivit studiilor efectuate de către specialiști, cel mai mare conținut de nitrați se regăseşte în dovlecei, varza nouă, ridichea roșie, sfecla roșie, ceapa verde, cartofii noi și pepenele galben. Nitrații sunt săruri ale acidului azotic, necesare pentru dezvoltarea plantelor. În cazul utilizării în cantități sporite a îngrășămintelor minerale, precum și celor organice bogate în azot, plantele ăţi extrag din sol mai mulți nitrați decât este necesar.
Ulterior, aceste substanțe ajung, în urma ingerării fructelor și legumelor, în organismul nostru, conducând în final la apariția unor boli în cazul în care produsele respective sunt consumate în exces. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau