„Când lumea se oprește”, cel mai nou spectacol-lectură din proiectul LECTURI³
Dimensiune font:
Teatrul Național Iași promovează dramaturgia română contemporană cu un nou spectacol-lectură din seria celor din proiectul „Lecturi³”. Textul câștigător al lunii este „Când lumea se oprește”, o monodramă scrisă de tânăra actriță și autoare Alexandra Bandac Marian. Spectacolul-lectură regizat de Ovidiu Lazăr va avea loc luni, 6 iunie, de la ora 19:00, la Teatru³. Pe scenă, actorii Constantin Pușcașu și Brândușa Aciobăniței. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Partenerii proiectului inițiat de Teatrul Național sunt: Muzeul Național al Literaturii Române și revista „Alecart”.
Despre „Când lumea se oprește”, una dintre primele încercări dramatice ale autoarei, Alexandra Bandac Marian mărturisește că este „un text scris pornind de la o întâmplare reală. Acest scenariu a însemnat pentru mine și un soi de exercițiu, un ce-ar fi dac-ar fi? imaginat pe marginea unei situații limită. M-a interesat să deslușesc reacțiile instinctive ale unui personaj care se trezește brusc în mijlocul celui mai negru coșmar al său, felul în care se raportează la vechea existență și modul în care se detașează de amorțeala unei vieți banale, însă, din păcate, prea târziu. Sau nu? Întrebările la care incită un text mi se par net mai ofertante decât răspunsurile gata conturate încă de la prima lectură.
Totodată, căutările mele s-au concentrat în jurul ideii de vină, sentiment ce se cuibărește în ființa personajului, acaparându-i prezentul. Angoasa se insinuează în orice acțiune a sa, blocându-l într-o stare de imponderabilitate. Întoarcerea la «normalitatea» anterioară este imposibilă, iar creionarea unei noi deveniri pare utopică. Și totuși, ființa se încăpățânează să reziste, să respire, să trăiască. Dacă nu pentru sine, atunci pentru cea care-i este mereu alături”.
Alexandra Bandac Marian a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru, secția Actorie, iar în prezent, urmează cursurile de regie din cadrul aceleiași instituții.
Pe scena Teatrului Național Iași, a jucat în spectacolele „Despărțitorul” de Ion Sapdaru (regia Ion Sapdaru, 2020), „Chirița în provinție” de Vasile Alecsandri (regia Ion Sapdaru, 2017), „Sandros” de Katalin Thuroczy (regia Cristi Avram, 2017), „Interviul” de Alexandr Mardan (regia Emil Gaju, 2016), „Freelancer story” de Ion Sapdaru (regia Ion Sapdaru, 2016) și „Metamorfoza”, după Franz Kafka (regia Ion Sapdaru, 2015).
A participat la multe festivaluri, de unde a revenit cu premii prestigioase cum ar fi locul al II-lea la Concursul de dramaturgie contemporană „Corneliu-Dan Borcia”, ediția a II-a, Piatra-Neamț, 2021 cu textul „Fabrica de bunici”. Premiul pentru cea mai bună piesă la Concursul de dramaturgie contemporană „Corneliu-Dan Borcia”, ediția a II-a, Piatra-Neamț, 2019, cu textul „Ghid de supraviețuire pentru tocilari”,
11plus1 Craiova, 2018 - participare cu spectacolul „Lasă-mă să…om”, regia Beatrice Volbea,
Festivalul Național de Teatru Independent Constanța, ediția a II-a, 2017 - participare cu spectacolul „Lasă-mă să…om”, regia Beatrice Volbea – Premiul pentru concept coregrafic,
Theater Networking Talents, prima ediție, 2017, Craiova – participare cu spectacolul „Sandros”, regia Cristi Avram,
Festivalul Național de Teatru Independent, ediția a IV-a, 2016, București – participare cu spectacolul „Somewhere Over The Rainbow”, după Jonas Gardell, regia Cristi Avram,
Festivalul de Teatru Atelier ediția XXII, 2015, Sfântul Gheorghe – participare cu spectacolul „Metamorfoza”¸ după Franz Kafka, regia Ion Sapdaru.
Cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” pot trimite piese de teatru la adresa de e-mail lecturi3@gmail.com.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau