„Cineva a intrat în vorbă cu o fată pe stradă folosind versurile dintr-o piesă de-a mea, ceea mi s-a părut foarte drăguț”

 Alex Ștefănescu este actor și cantautor, compune piese pline de un umor special, se bucură de un public ce ține la „poante” și visează la o lume în care oamenii ar avea timp să și trăiască, nu doar „să ne arate cum trăiesc”. Pe Alex Ștefănescu îl vom putea reîntâlni la Iași, la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va începe pe 1 octombrie, în organizarea Teatrului Luceafărul. Alex Ștefănescu va aduce la Iași cea mai nouă piesă a sa, „Insta Story of My Life”. Am stat de vorbă cu Alex între repetiții și reprezentații, așa cum este, de altfel, în lumea artiștilor.

- Cum e viața ta, Alex?
- E foarte bună în momentul de față, a fost o vară plină de evenimente, și-a mai revenit un pic treaba. Mă bucur de ea, este o viață frumoasă, a fost mai greu cât timp am stat închis în casă, dar acum e mult mai OK.
- Puteai profita de răgaz ca să-ți faci poze pentru Internet.
- Nu prea îmi place, nu sunt genul care să posteze foarte mult sau să-i placă să stea foarte mult net. Probabil că dacă nu aș avea meseria asta nici n-aș face-o.
- Nici ca formulă de promovare?
- Pentru mine, promovarea a fost mereu concertul și contactul cu oamenii, care mai apoi le-au spus prietenilor că „trebuie să-l vedeți și să-l ascultați pe Alex”.
- O astfel de invitație au primit și când ai lansat, în vară, piesa „Insta Story of My Life”, în care vorbești despre o lume perfectă. Cum ar arăta?
- O lume perfectă, la modul general, este o lume în care oamenii sunt mult mai empatici și sunt mult mai atenți la ceea ce lasă în urma lor și la impactul pe care îl au asupra altora, chestie care se întâmpă destul de puțin. În sensul piesei pe care am scris-o eu, lumea perfectă, la fel ca și cea pe Internet, este o lume în care tot timpul ești vesel, te trezești zâmbind, fiecare dimineață este minunată, cafeaua este bună, păsărelele cântă și mereu se întâmplă ceva interesant în viața ta. Asta vedem pe Internet, dar este doar vârful aisbergului.
- Cum arată lumea ta?
- Arată bine, nu mă pot plânge. Am spus că am avut o vară foarte bună, și sper să vină o toamnă și o iarnă la fel.
- „Internetul e beton”, spui tu în piesă. Te invit la un exercițiu de imaginație - cum ar arăta pentru tineri o lume fără Internet? Fără Instagram, fără poze pe Facebook, fără poze de profil?
- Ehhh… Am multe momente în care mi-ar plăcea să trăiesc în lumea asta. Ar fi o lume mai sinceră. Mi se pare că social-media promovează mesaje de genul „Hai să ne dăm un pic mari” și să arătăm cum e lumea în bula noastră fără să vorbim despre suferințe și alte chestii. Știu că nu e locul lor acolo. Dar dacă mă întrebați de lumea fără Internet, ar fi o lume în care oamenii ar avea timp să și trăiască, nu doar să ne arate cum trăiesc.
- Spui că nu ți-ai pierdut motivația, speranța și aștepți cu nerăbdare întâlnirea „cu un public însetat de teatru, de cultură, de muzică și vrea să revină în sala de spectacol”. Ai găsit acel public? Cum îl poți atrage?
- L-am găsit de multe ori, și la Iași, când am mai venit în anii trecuți. L-am găsit și în săli de teatru, și în cafenele. Sunt oameni care vin să mă asculte pentru că au aflat de pe net sau din alte părți ce fac și le-a plăcut. Sunt și oameni care au nimerit întâmplător la concertele mele. Chiar zilele trecute am avut un concert la București și au venit oameni care mi-au spus: „Nu știam de tine, sunt întâmplător aici, dar te voi asculta pentru că mi-ai plăcut foarte mult”. Eu cred că poți atrage publicul prin sinceritate, iar acel public va rămâne cu tine. Apoi, îl atragi și prin găsirea unor teme cu care oamenii rezonează, se gândesc la ceea ce spui.
- Nu peste mult timp te vom urmări la Iași în „Insta Story of My Life”, la FITPTI, un festival pentru tineri. Folosești mult umorul în piesele tale. Crezi că este o cale de a ajunge mai ușor la ei? Vin la spectacolele tale, te urmăresc?
- Cred că umorul este cel mai bun medicament și e o parte foarte importantă a vieții și personalității mele. Sub formă comică poți livra și mesaje foarte importante și foarte adânci, care altfel ar avea un iz poate mai dogmatic dacă le-ai da sub forma „Trebuie să faci așa” sau „Viața e așa”. Nu, viața trebuie să fie bucurie și trebuie să faci haz cât mai des, de asta și folosesc umorul. De fapt, eu cânt muzica pe care mi-ar plăcea să o ascult.
- Ești deja „cineva”. Cum a fost drumul tău până în acest punct? Ai început cu muzica și ai ajuns la teatru.
- De fapt, invers. Eu sunt actor de meserie și ușor-ușor am migrat către muzică după ce am descoperit că este o expresie mai sinceră a ceea ce sunt. În plus, în teatru depinzi de un regizor, de un text deja scris de altcineva, de mai multe componente care țin de locație, instituție. Așa, eu îmi scriu piesele și spun exact ceea ce simt, așa am ajuns în zona în care sunt. În plus, nu aveam spectacole, nu aveam neapărat de lucru și am început să scriu muzică. Așa s-a născut toată chestia asta.
- Spui despre „Insta Story of My Life” că este „piesa este despre cum eu nu voi fi niciodată faimos pe internet. În acest sens, consideri că ți-ai „atins scopul și sunt foarte fericit”. Chiar așa să fie?
- Personajul principal al piesei este cineva care ar vrea din răsputeri să ajungă faimos pe Internet. În acest sens, piesa a strâns în jur de 10.000 de vizualizări, ceea ce nu este mai nimic. În acest sens, consider că mi-am atins scopul. Desigur, sunt ironic...
- Dar ce este fericirea pentru tine, Alex?
- Dacă eu pot să-mi fac meseria și să fiu cât mai des în fața unor oameni care mă ascultă și rezonează cu ceea ce cânt și pot să trăiesc din asta, pentru mine este minunat. Fericirea în sine nu este un sentiment de extaz, ci este liniștea sufletească despre care cred că trebuie să fie baza pentru restul lucrurilor și care trebuie să vină din interior, indiferent de ceea ce faci. Dar condițiile exterioare cam astea ar fi - să pot să fac ceea ce iubesc și să trăiesc din asta, ceea ce cam fac.
- Ai cântat și pe stradă, pe un pod în Cișmigiu. Te-ai temut vreo clipă că oamenii te-ar putea alunga? Cum privește publicul un „artist de stradă”? Ce crezi că le-a plăcut la tine? Dar ție ce ți-a plăcut?
- În România nu este foarte dezvoltată această cultură a cântatului stradal. Am avut și probleme cu jandarmii uneori pentru că nu există legi clare, nici ei nu știu să le aplice. La un moment dat mi-au spus că apelez la mila publică și i-am rugat să se uite mai bine la mine. „Ți se pare că cerșesc? Eu cânt și dacă vrea cineva să-mi dea ceva, e bine”. Ei nu înțeleg o astfel de expresie a artei. La Londra, spre exemplu, sunt oameni care cântă la metrou, dau audiții ca să poată face acest lucru, și sunt muzicieni foarte buni. Pentru mine a fost o experiență foarte interesantă. Este un mod de a te testa, treci prin foarte multe situații, ai de a face cu foarte mulți oameni, unii care sunt mai agasanți, vin la tine și-ți cer anumite lucruri, alții te apreciază. Erau pe podul Cișmigiu oameni care se strângeau și stăteau și câte o oră ca să mă asculte. Am avut multe experiențe frumoase, a fost ca o școală pentru mine. Eu cântam fără amplificare și spuneau oamenii că mă auzeau din cealaltă parte a parcului. Acolo am învățat să dezvolt o tehnică vocală și multe altele.
- Ești interesat de poveștile oamenilor, te fascinează, spui tu. Ai auzit oameni fedonând melodiile tale? Dar tineri? De unde te inspiri, de unde alegi sursele de umor, care este prezent în toate piesele tale? Și care va fi următoarea poveste, Alex?
- Da, aud oameni cântând piesele mele. Chiar mi-a spus cineva că a intrat în vorbă cu o fată pe stradă folosind versurile dintr-o piesă de-a mea, ceea mi s-a părut foarte drăguț. Alții mi-au spus că au învățat pentru licență ascultând muzica mea. Alții mi-au spus că le-am făcut ziua mai bună. Aceste mesaje mă motivează și mă determină să merg înainte. Inspirația vine tot din viața mea. Cu toții trăim aceleași lucruri, în forme diferite. Dacă eu găsesc acel sâmbure de adevăr valabil pentru toată lumea și reușesc să-i dau o formă plăcută muzical și estetic, cred că lumea va rezona. Cât despre ce va urma, și eu mă gândesc... Va fi o reinventare, încă nu pot oferi detalii, dar vor fi schimbări și în universul sonor, și în temele care se vor schimba. Sunt într-o proces de descoperire și știu că vor urma lucruri foarte bune.
- Despre Iași ce poți să ne spui?
- La Iași este un public foarte bun, până acum am avut doar succes. Îmi place și orașul, am și prieteni, de fiecare dată este o plăcere să revin. Ne vom vedea la spectacol, nu-i așa?
Întâlnirea cu publicul va avea loc pe 6 octombrie, de la ora 21, în Club Underground.
A consemnat Maura ANGHEL