„Colaborarea cu părinții care au copii cu cerințe speciale este o artă”

 Dialog cu psiholog dr. Luciana Frumos, specialist în psihopedagogie specială, lector asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

- Psiholog și cadru didactic specializat în domeniul educației incluzive.

- În cei peste 20 de ani de activitate am acumulat o experiență profesională bogată, în roluri diferite, în domeniul fascinant al psihopedagogiei speciale. Cariera mea a început în învățământul preuniversitar, unde mi-am dezvoltat pasiunea pentru psihopedagogia specială și am deprins tehnici și deprinderi practice robuste, esențiale pentru munca mea. Ulterior, activitatea mea s-a extins în mediul universitar, unde, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, am avut și am oportunitatea să desfășor activități de curs și seminar cu studenții de la programele de licență și master. În cadrul practicii mele private, rolul de psiholog specialist în specialitatea psihopedagogie specială mă pune în contact direct cu copii și adulți care beneficiază de terapiile și intervențiile adaptate, dar și cu profesioniști aflați la început de drum. Ca supervizor, îndrum tineri specialiști la început de drum, împărtășind din experiența și cunoștințele mele pentru a-i ajuta să răspundă provocărilor inițiale ale carierei de psiholog în domeniul psihopedagogiei speciale. Pe parcursul acestor ani, am avut deci privilegiul de a lucra în multiple contexte, fiecare rol oferindu-mi perspective unice și oportunități de a influența pozitiv viețile celor cu care lucrez.

„Fiecare copil cu cerințe educaționale speciale are propriul său drum cu provocări diverse, dar și cu oportunități unice”

- Care sunt principalele provocări cu care se confruntă copiii cu cerințe educaționale speciale în procesul de învățare și dezvoltare, din perspectiva dvs.?

- Aș spune că fiecare copil cu cerințe educaționale speciale are propriul său drum cu provocări diverse, dar și cu oportunități unice. Aceste provocări variază enorm, dar există câteva care se repetă adesea. Dacă analizăm aceste provocări, aș începe prin a sublinia barierele în accesarea curriculumului și limitele legate de adaptarea curriculară. Apoi, există și bariere fizice care pot împiedica participarea lor la activitățile școlare. Fie că vorbim despre clădiri care nu sunt suficient de accesibile pentru copiii cu dizabilități fizice, fie despre lipsa echipamentelor și tehnologiilor asistive, toate acestea pot limita serios experiența educațională a copiilor. Excluderea din grupuri și lipsa de acceptare socială sunt, de asemenea, probleme reale. În plus, accesul la terapii și la suport specializat poate fi dificil. Acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea și progresul copiilor, însă adesea sunt greu de accesat, din cauza costurilor sau a disponibilității limitate.

- Ce strategii considerați a fi eficiente în lucrul cu părinții care au copii cu nevoi speciale, pentru a-i sprijini în procesul de învățare și dezvoltare?

- Activitatea cu părinții care au copii cu cerințe speciale este o artă, aș spune. E vorba despre a țese împreună, cu multă delicatețe, firele unei comunicări deschise și, mai ales, pline de empatie. În primul rând, e esențial să creăm o relație de încredere. Să le arătăm părinților că îi respectăm, că suntem alături de ei și că împărtășim un scop comun: binele copilului. Îmi place să mențin o comunicare cât mai deschisă posibil. Este important să vorbim despre progrese, despre provocări, să schimbăm idei. Prin dialogul cu părinții, putem ajusta strategiile de învățare ale copilului, putem să le facem mai personalizate și mai eficiente. Să le oferim resurse, să le explicăm ce înseamnă nevoile speciale ale copilului lor și cum pot contribui ei, acasă, la dezvoltarea acestuia. Este ca și cum le dăm instrumentele de care au nevoie pentru a fi co-terapeuți. Așadar, vorbim despre un parteneriat, o colaborare strânsă între noi, specialiștii, și părinți. Împreună, trecem prin provocări, ne bucurăm de progrese și, cel mai important, susținem copilul să se dezvolte. Este un drum lung, dar foarte frumos când vedem unde poate duce.

- Ce tehnici de comunicare considerați că sunt esențiale în interacțiunea cu copiii cu deficiențe senzoriale sau cognitive?

- Comunicarea cu copiii necesită nu doar cunoștințe, ci și empatie și creativitate. Trebuie să recunoaștem că fiecare copil vine cu un set unic de provocări și abilități, fie că vorbim despre tulburări de comunicare, dificultăți senzoriale complexe, cum ar fi surdocecitatea, sau deficiențe cognitive. Uneori, acestea se suprapun, complicând și mai mult tabloul. Este esențial să punem cât mai repede la dispoziția copiilor instrumentele adecvate prin care ei să poată accesa informația din mediul înconjurător și, la fel de important, să le oferim mijloacele prin care să se poată exprima și să poată demonstra ceea ce știu. În acest proces, adaptabilitatea și creativitatea noastră ca educatori, terapeuți sau părinți joacă un rol esențial. Începând cu ascultarea activă și atenția la toate formele de comunicare pe care copilul le utilizează, pătrundem în esența adevăratei conectări. Observând limbajul corpului, expresiile faciale și interacțiunea cu mediul înconjurător, începem să înțelegem „limbajul” unic al fiecărui copil. Această înțelegere ne permite să construim apoi acele punți de comunicare eficientă, vitale pentru a sprijini dezvoltarea lor. Adaptarea limbajului, utilizarea frazelor scurte, clare și acordarea de timp pentru procesare sunt pași cheie pentru a îmbunătăți înțelegerea reciprocă. Acest proces de simplificare și adaptare nu este doar despre a facilita comunicarea, ci și despre a valida experiența copilului, arătându-i că încercările lui de a se exprima sunt recunoscute și apreciate. De asemenea, trebuie să fim deschiși să explorăm o varietate de metode și tehnici – de  la limbajul semnelor, la pictograme, la tehnologia asistivă – pentru a găsi acele soluții care rezonează cel mai bine cu capacitatea unică de învățare și exprimare a fiecărui copil. Pe lângă oferirea acestor instrumente, este necesar și un mediu care să încurajeze explorarea și exprimarea, un mediu în care copiii se simt văzuți, auziți și înțeleși. Acest lucru înseamnă să creăm o atmosferă de acceptare și încurajare, unde greșelile sunt văzute ca oportunități de învățare și unde fiecare încercare de comunicare este valoroasă deoarece ne duce un pas mai aproape de obiectivul nostru.

- Aici intervine o întrebare grea. Ce sfaturi aveți pentru mamele care au copii cu nevoi speciale în ceea ce privește gestionarea stresului și menținerea unei perspective pozitive?

- Într-adevăr, este o provocare imensă, dar și o călătorie plină de dragoste și realizări. Ce recomandări aș avea? Cred că în primul rând este esențial să își accepte toată gama de emoții. Fiecare sentiment, pozitiv sau negativ, prin care trec este valid și face parte din procesul lor de creștere și transformare. Apoi vine informarea despre nevoile copilului lor, învățarea modurilor în care îl pot ajuta și recunoașterea momentelor în care este nevoie să ceară ajutorul specialiștilor. Căutarea sprijinului, fie că vine din partea familiei, prietenilor sau a profesioniștilor, este necesară. Această acceptare necondiționată este piatra de temelie a unei relații de iubire și sprijin în familie. În același timp, e important să avem așteptări înalte dar realiste pentru copii. A crede în potențialul lor de a crește și de a învăța este esențial, deoarece așteptările noastre influențează modul în care îi sprijinim și îi încurajăm. Totuși, trebuie să fim și realiști, să înțelegem că fiecare copil evoluează în ritmul său și că succesul poate arăta diferit pentru fiecare. Aceasta înseamnă o permanentă ajustare a planurilor, având în vedere atât resursele, cât și particularitățile copilului. Într-adevăr, potențialul lor poate depăși adesea așteptările noastre, dar este esențial să fim pregătiți și să acceptăm că unele lucruri sunt cum sunt. Această acceptare nu înseamnă renunțare, ci mai degrabă recunoașterea și valorificarea la maximum a tuturor oportunităților de creștere și învățare pe care le are copilul. Practic, acest bala ns între a avea așteptări înalte și a fi în același timp realiști ne ajută să avem propriul echilibru, dar și să creăm un mediu optim în care copilul se poate simți înțeles, valorizat și capabil să-și atingă la maximum potențialul.

„Un aspect fundamental în promovarea educației incluzive îl reprezintă formarea inițială și continuă a profesorilor”

- Cum vedeți evoluția educației incluzive în România și care sunt pașii critici pe care trebuie să îi întreprindem pentru a asigura un sistem educațional mai echitabil și accesibil pentru toți copiii?

- În primul rând, schimbările legislative din ultimii ani în România favorizează incluziunea, marcându-se pași importanți spre crearea unui cadru mai deschis pentru toți elevii. Aceste reglementări legislative sunt esențiale, iar dacă sunt acompaniate și de politici educaționale robuste, incluziunea este susținută și promovată. Este deosebit de important să se dezvolte și să se consolideze o cultură a incluziunii în cadrul fiecărei școli, un ethos incluziv, care să pătrundă toate aspectele vieții școlare, de la curriculum și aspectele legate de predare-învățare-evaluare, până la activitățile extracurriculare și relațiile dintre elevi. În al doilea rând, este nevoie de o diversificare și o adaptare constantă a practicilor educaționale pentru a răspunde nevoilor variate ale elevilor. Aceasta implică nu doar adaptări curriculare, ci și metode de predare flexibile, materiale didactice accesibile și utilizarea tehnologiei asistive acolo unde este necesar. Însă, pentru ca toate acestea să fie posibile, resursele joacă un rol esențial. În al treilea rând, un aspect fundamental în promovarea educației incluzive îl reprezintă formarea inițială și continuă a profesorilor. Profesorii stau la baza implementării cu succes a oricărei inițiative de educație incluzivă, deoarece ei sunt cei care interacționează direct și zilnic cu elevii. Prin urmare, pentru a gestiona eficient diversitatea din clase, profesorii trebuie să fie bine informați din punct de vedere teoretic, dar și să dispună de abilități practice care să le permită să creeze un mediu de învățare flexibil și adaptabil la nevoile individuale ale fiecărui elev.

- Care sunt cele mai importante abordări pe care le promovați în pregătirea viitorilor specialiști în domeniul educației speciale?

- Ca formator, în pregătirea viitorilor specialiști, mă concentrez pe o abordare echilibrată, care să le ofere cursanților o bază solidă de cunoștințe, abilități practice relevante, dar și o dimensiune atitudinală adecvată. Cred cu tărie în importanța cunoașterii și înțelegerii temeinice a teoriilor și cercetărilor din domeniu, care formează fundamentul pe care viitorii specialiști își pot construi practica profesională. Apoi, dezvoltarea competențelor practice este necesară pentru a-i pregăti adecvat pentru complexitatea situațiilor cu care se vor confrunta în cariera lor, pentru provocările reale ale profesiei. De asemenea, formarea unei atitudini empatice și a unei înțelegeri profunde a diversității umane este esențială. Încurajez studenții să cultive empatia, respectul și deschiderea față de toți copiii, indiferent de particularitățile lor. Aceasta înseamnă să promovăm incluziunea ca un concept teoretic, dar ca o valoare profund umană, reflectată în fiecare aspect al practicii lor educaționale. În esență, scopul meu este să formez specialiști care să fie nu doar competenți și eficienți din punct de vedere profesional, ci și profund angajați în valorile incluziunii, cu empatie și respect pentru diversitatea copiilor cu care vor lucra.

- Cum vă gestionați timpul și echilibrul între viața profesională și viața personală, având în vedere responsabilitățile dvs. ca mamă, soție și specialist în domeniul educației?

Gestionarea timpului și menținerea echilibrului între viața profesională și cea personală înseamnă pentru mine stabilirea de priorități clare și delimitarea momentelor dedicate familiei de cele dedicate carierei. Îmi organizez agenda astfel încât să asigur calitate în fiecare aspect al vieții mele, fie că e vorba de momente petrecute cu familia sau de responsabilitățile profesionale, încercând să fiu prezentă și angajată în totalitate, indiferent de rolul pe care îl îndeplinesc în acel moment.

- Cum se gestionează emoțional situațiile dificile cu care se confruntă mamele care au copii cu nevoi speciale și care este rolul psihologului în această dinamică?

- Deși adesea mamele sunt în prima linie, această călătorie este cu întreaga familie. Tatăl, frații, bunicii, fiecare are un rol și fiecare trăiește propriile emoții în fața provocărilor pe care le aduce creșterea unui copil cu nevoi speciale. Însă într-adevăr, mamele sunt adesea primele care observă, care se adaptează și care caută soluții, resurse și suport pentru îngrijirea și educarea copiilor lor. Și, să nu uităm, toate acestea vin în timp ce își continuă rolurile de parteneră, de profesionistă sau de membră activă a comunității. Mamele simt prezența anumitor așteptări sociale și presiuni care pot amplifica provocările cu care se confruntă. Psihologul, în acest context, devine o ancoră atât pentru mamă, cât și pentru întreaga familie. Oferă un spațiu unde fiecare poate vorbi liber, unde emoțiile devin parte din procesul de adaptare și creștere împreună. Ca psihologi, este necesar să recunoaștem și să respectăm experiența unică a fiecăruia, să lucrăm împreună pentru a construi reziliența, strategii sănătoase de coping, astfel încât familia să poată funcționa ca un sistem de sprijin unit și eficient.

-  Cine este femeia Luciana Frumos și cine este profesionistul Luciana Frumos?

- Este o întrebare dificilă, deoarece nu este întotdeauna simplu să delimitezi clar aceste roluri sau sa le îmbini la modul ideal, dar cred că secretul stă în găsirea acelui echilibru care îmi permite să mă bucur de fiecare aspect al vieții. Ca mamă a doi băieți minunați și soție, inima mea este mereu plină de dragoste și recunoștință pentru familia mea. Profesional, mă identific ca expert în domeniul meu și ca specialist într-o continuă dezvoltare. Misiunea mea este să aduc informații noi, să explorez și să implementez strategii și tehnici inovatoare în psihopedagogia specială, un domeniu plin de provocări. Sunt pasionată de ceea ce fac, iar acest lucru mă motivează să depășesc provocările. Totuși, la sfârșitul zilei, ceea ce mă ajută să mențin un echilibru sunt, de fapt, pasiunile personale. Fie că e vorba de o carte bună, o plimbare în natură sau doar timp petrecut cu familia, acestea sunt momentele care mă reîncarcă și mă inspiră. Așadar, pentru mine, a fi Luciana Frumos înseamnă să împletesc armonios aceste două aspecte, personal și profesional, încercând să ofer celor din jurul meu și mie însămi ceea ce este mai bun din ceea ce pot fi. Și este o călătorie frumoasă, în toată complexitatea ei.

A consemnat Maura ANGHEL