A crescut numărul actelor de violenţă domestică
Dimensiune font:
De la începutul anului, cele mai multe ordine de protecţie s-au făcut la solicitarea victimelor. Au fost şi situaţii în care procurorii au considerată oportună o astfel de măsură pentru protecţia persoanelor agresate. Cele mai multe solicitări au fost făcute de victime care locuiesc în mediul urban
În primele 8 luni ale anului, la nivelul județului s-a înregistrat o creştere cu 12,5% a numărului de fapte de violență domestică care reprezintă fapte penale. Sunt cu 219 cazuri mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021. Practic, numărul actelor de violenţă domestică a crescut de la 1.527 la 1.746 fapte.
Până în luna septembrie instanțele judecătorești ieșene au emis 506 de ordine de protecție, cu 17% mai multe decât în primele 8 luni ale anului 2021, şi cu 34,5% din totalul acestora fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Cele mai multe ordine de protecţie, 484, reprezentând 95%, au fost emise la solicitarea victimelor, 20 la solicitarea procurorului și 2 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.
În ceea ce privește punerea în executare a ordinelor de protecție, în primele 8 luni ale anului 2022 au fost soluționate 464, cu 21%, adică cu 101 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, din care 456 la expirarea termenului legal sau a duratei măsurilor dispuse, 4 revocate la solicitarea victimei (toate atunci când ordinul de protecție a fost solicitat de victimă), 4 revocate la solicitarea persoanelor împotriva cărora a fost dispus. Au rămas în lucru 300, adică cu 12% mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 183 de infracțiuni, cu 4% mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, dintre care 61 în mediul urban și 122 în rural.
În ceea ce priveşte măsurile dispuse prin ordin de protecţie emise în cursul perioadei, în primele 8 luni ale anului 2022 au fost dispuse 1.127 obligații sau interdicții prin ordinele de protecție, după cum urmează: 285 – evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, 27 – reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei, 13 – limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată, 3 – cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, și, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență dintre cele prevăzute la art. 19, 432 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți, 20 – interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează, 0 – obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, 341 – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima, 3 – obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute, 3 – încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
460 ordine de protecţie
Din totalul celor 506 ordine de protecție emise în primele 8 luni ale anului 2022, 33 de ordine sunt pentru o lună, pentru 2 luni – 57, 3 luni- 85, 4 luni-57, 5 luni – 7, 6 luni - 267
În ceea ce priveşte ordinele de protecţie provizorie, în primele 8 luni ale anului 2022, la nivel județean, au fost emise 460 de ordine de protecție provizorii, cu 137 mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, respectiv cu un procent de 30%. Dintre acestea, 175 sunt transformate în ordine de protecție, reprezentând 38 %, 45 din total fiind emise la solicitarea victimelor, 4 la solicitarea altor persoane și 5 emise la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens, nefiind nici unul emis la solicitarea ONG-urilor.
Cu 58% mai multe nerespectări ale ordinului de protecție faţă de 2021
Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 250 ordine de protecție provizorii, care reprezintă 54%, au fost emise pentru fapte comise în mediul urban, și 210, adică 46%, în mediul rural. Din totalul celor 460 de ordine de protecție provizorii emise, 456 au fost confirmate de procuror, dintre acestea 175 fiind transformate în ordine de protecție.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu au fost sesizate 41 de infracțiuni, cu 58% mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, din care 13 în mediul urban și 28 în mediul în rural.
În ceea ce priveşte măsurile de protecţie dispuse prin ordinele de protecţie provizorii în perioada analizată, numărul acestora este de 767. Dintre acestea, 304 sunt pentru evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, 72 pentru reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința comună, 387 pentru obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți și 4 pentru obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau