„Drumul Tatei”, un film cât o lecţie de omenie şi de patriotism profund
Dimensiune font:
Ieșenii sunt invitați la premierea filmului „Drumul Tatei”, care va avea loc sâmbătă, 14 august, de la ora 15, la Casa de Cultură ,,Mihai Ursachi”din Copou.
Filmul prezintă povestea unui temerar, Ion Mărgineanu, un profesor basarabean. La 77 de ani, el porneşte pe jos de la Bălţi, pentru a ajunge pe 1 decembrie 2018 la Alba Iulia. De ce ? Ce vrea el să demonstreze prin aceasta? Un drum palpitant şi emoţionant. Parcursul temerarului călător prin comunităţi diverse şi printre anotimpuri merge „braţ la braţ” cu povestea sa de viaţă. „Drumul Tatei”, un film, cât o lecţie de omenie şi de patriotism profund, nezgomotos, un film trăit nu numai de protagonist, dar şi de familia sa timp de 30 de zile, pe distanţa a 450 de kilometri. Regizorul filmului este chiar fiica protagonistului, regizorul ieşean Violeta Gorgos.
Cu prilejul lansării filmului, tot sâmbătă va fi lansată şi cartea care descrie drumul temerarului Ion Mărgineanu, în fapt un jurnal de drum la pas.
La premiera filmului va fi prezent protagonistul filmului, prof. Ion Mărgineanu, şi regizorul „DrumulVioleta Gorgos.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau